Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sulfina Barbu cere ca legea etnobotanicelor să fie adoptată cât mai repede

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 9 aprilie 2011 · ·

Preşedinta Organizaţiei de Femei a Partidului Democrat Liberal (PDL), deputatul Sulfina Barbu, ridicat încă o dată, astăzi, la Sfâtu Gheorghe, problema etnobotanicelor care ar reprezenta "o problemă de siguranţă naţională", potrivit Agerpres. Sulfina Barbu a cerut cu această ocazie ca proiectul de lege prin care se reglementează vânzarea acestora să fie adoptat în actuala sesiune parlamentară.

Sulfina Barbu a arătat că, potrivit statisticilor, în România sunt peste 200.000 de persoane care au consumat cel puţin o dată substanţe cu efect halucinogen, iar vârsta consumatorilor a coborât până la nivelul şcolii generale, prin urmare acestea reprezintă un pericol nu numai pentru tânăra generaţie, ci pentru viitorul societăţii româneşti.

Proiectul de lege invocat prevede, printre altele, interzicerea comerţului electronic cu produsele etnobotanice şi instituirea unor modalităţi de control instituţional asupra activităţilor care au ca obiect plantele, substanţele şi preparatele stupefiante, halucinogene, euforice, psihotrope şi derivaţii acestora.

De asemenea, introduce amenzi drastice pentru cei care încalcă prevederile legii, vânzarea on-line, spre exemplu, fiind sancţionată cu sume cuprinse între 20.000 şi 100.000 de lei.

Sulfina Barbu s-a aflat sâmbătă la Sfântu Gheorghe în calitate de invitat la alegerile interne din cadrul organizaţiei judeţene de femei, în urma cărora Angela Negoiţă, singurul candidat, a rămas în continuare la conducerea formaţiunii.

Preşedinta Organizaţiei de Femei a Partidului Democrat Liberal (PDL), deputatul Sulfina Barbu, ridicat încă o dată, astăzi, la Sfâtu Gheorghe, problema etnobotanicelor care ar reprezenta "o problemă de siguranţă naţională", potrivit Agerpres. Sulfina Barbu a cerut cu această ocazie ca proiectul de lege prin care se reglementează vânzarea acestora să fie adoptat în actuala sesiune parlamentar

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șeful Armatei, avertisment privind riscul escaladării conflictului din Ucraina / Iohannis: „Românii nu trebuie să se teamă” - VIDEO

HotNews acum 26 minute
Șeful Armatei Române, Gheorghiță Vlad, a avertizat, miercuri, că există riscul „escaladării conflictelor, inclusiv a celor de natură militară”, iar România trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. Întrebat despre un astfel de scenariu

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum o ora
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 2 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Constanţa: Un bărbat de 57 de ani a fost reţinut, după ce a încercat să violeze o femeie, iar apoi i-a furat un telefon mobil şi două carduri bancare

News.ro acum 24 minute
Un bărbat de 57 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Constanţa, pentru 24 de ore, după ce a încercat să violeze o femeie, iar apoi i-a furat un telefon mobil şi două carduri bancare.

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum o ora
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 3 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 4 ore
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

Generalul Gheorghiţă Vlad: Prognoza pe care o facem realităţii de mâine include unele scenarii care indică probabilitatea escaladării conflictelor, inclusiv de natură militară / Mizăm pe efectul de descurajare generat de o capacitate defensivă credibilă

News.ro acum 2 ore
Şeful Statului Major al Apărării, general Gheorghiţă Vlad, a declarat miercuri că unele prognoze şi scenarii indică porbabilitatea escaladării conflictelor, incluisiv a celor de natură militară, motiv pentru care, pentru diminuarea acestei probabili

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°