Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pregătiri pentru absorbţia transfrontalieră de fonduri europene

Publicat in Gazeta de Nord Vest, vineri 31 mai 2013 ·

Consulul general al Ungariei la Cluj-Napoca, Magdo Janos, însoţit de consulii dr. Vizi Gabriella şi dr. Szucs Zoltan, a efectuat ieri o vizită oficială în judeţul Satu Mare. Oficialii maghiari s-au întâlnit cu subprefectul Cristian Sasu, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, vicepreşedintele Mircea Govor şi primarul Dorel Coica, tema principală a discuţiilor fiind atragerea fondurilor europene de dezvoltare pe zona transfrontalieră, în perioada 2014-2020.

Partea română şi-a stabilit obiectivele

În cadrul întâlnirii, conducerea judeţului nostru i-a solicitat consulului general Magdo să transmită conducerilor judeţelor din Ungaria situate la graniţa cu ţara noastră principalele obiective de dezvoltare. “Un lucru foarte important despre care am discutat a fost colaborarea dintre judeţele din Ungaria care sunt la frontieră, pe partea judeţului Satu Mare fiind Szabolcs Szatmar Bereg. Am discutat despre principalele obiective care ar fi acestea. Domnul preşedinte al Consiliului Judeţean a vorbit despre patru obiective principale şi ne-a rugat să transmitem aceste obiective către colegii maghiari, să aibă şi ei obiective similare, ca să le putem lega şi să putem participa împreună pentru bugetul european după 2014“, a declarat consulul general.

Consulul general Magdo a anunţat că în viitorul apropiat va avea loc o întâlnire a autorităţilor din cele opt judeţe pentru a fi stabilite priorităţile. În această privinţă, autorităţile române sunt puţin mai avansate stabilindu-şi deja palierele prioritare: infrastructură, domeniul social, dezvoltarea urbană şi exploatarea resurselor naturale. “Un obiectiv important ar fi infrastructura, începând cu autostrada din viitor care ar lega Nyiregyhaza şi Satu Mare, care nu este nici în curs de proiectare, dar ar fi importantă şi pentru judeţul Satu Mare şi pentru Szabolcs-Szatmar-Bereg. La fel de impor

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 8 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 6 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 7 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 7 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 11 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 6 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 13 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 10 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°