În curtea bisericii, oameni de paie, cu capetele din bostani îngălbeniţi de soare sau din cârpe umplute cu fân, se dedică muncilor câmpului, scoţând cartofii, tăind porumbul, adunând legumele din grădină, tăind şişcă la animale ori adunând fânul, în vreme ce roadele pământului şi ale muncii lor lucesc viu, în fel de fel de culori, sub mângâierea caldă a soarelui tomnatic.

La fel de multe culori, ori chiar mai multe, se regăsesc în veşmintele codanelor cu pletele împletite în cosiţe prinse cu flori, ce zâmbesc dulce ca primăvara flăcăilor cu straie roşii, lungi, ţesute cu fir aurit, cu cuşme îmblănite şi împodobite cu pană de fazan, care par gata să meargă la război, contra turcilor, tătarilor ori cazacilor, deşi în braţe poartă doar steaguri colorate, meşteşugit lucrate.

De ani de zile, localitatea suceveană Soloneţu Nou, în care se află una din cele mai mari comunităţi poloneze din Bucovina, găzduieşte „Sărbătoarea roadelor” (Doźynki), o tradiţie slavă reînviată, legată de obiceiurile de mulțumire pentru încheierea secerișului și a lucrului pe câmp, precum și pentru roadele culese.

De altfel, o parte din roadele obţinute de gospodarii din zonă, inclusiv frumoase cununi împletite din spic de grâu, au fost duse în biserică, acolo unde se oficiază Sfintele Liturghii Solemne, în timpul cărora se sfințesc roadele, se depun daruri şi se mulţumeşte Domnului pentru ajutor.

Frumoase melodii poloneze răsună din sute de piepturi, într-un singur glas, uriaş, care face pereţii bisericii să vibreze şi se întoarce spre oameni, făcându-i să se înfioare şi să cânte mai cu foc, punând suflet în tot ceea ce fac.

La finele ceremoniei de sfinţire a roadelor, mulţimea se revarsă din biserică către locul de desfăşurare a festinului popular, noua Casă Polonă, inaugurată la finele anului trecut.

Belşugul toamnei, împărţit cu toată lumea

Fiecare