Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum se taie maioneza

Publicat in Dilema Veche, duminică 2 decembrie 2007 ·

Migraţia oamenilor politici şi a celor aleşi în Parlament sau la primării şi consilii locale, de la un partid la altul, a devenit deja un fenomen tradiţional după 1990. Poate fi considerat drept cel mai evident tip de oportunism politic, de multe ori, în cazul aleşilor locali, dirijat de puterea existentă la momentul respectiv.

În legislatura precedentă, potrivit unui studiu al Institutului pentru Politici Publice, numărul primarilor PSD, partidul care s-a aflat la putere, a crescut cu 900 în trei ani, după alegerile din 2000. Primarii partidelor de opoziţie au migrat în masă către partidul aflat la putere. Mulţi şi-au motivat gestul prin grija faţă de comunitatea pe care o reprezintă, teama că, dacă rămîn într-un partid de opoziţie, nu vor mai primi fonduri de la buget pentru investiţii şi lucrări necesare pe plan local. Alţii, potrivit aceluiaşi studiu, s-au îndreptat către partidul aflat la putere pentru a obţine avantaje politice sau financiare personale sau de grup. Migraţia politică din motive bugetare s-a petrecut mult mai mult în zonele rurale decît în cele urbane. De altfel, a rămas celebră exprimarea preşedintelui Consiliului Judeţean Gorj din acea vreme, Nicolae Mischie, că bugetul unei localităţi stă "în vîrful pixului meu". PSD a avut o adevărată strategie a racolării de aleşi locali, care a provocat reacţii din partea partidelor de opoziţie care-şi pierdeau tot mai mulţi primari. În anul 2003, peste o treime din primarii aleşi în 2000 se aflau în alt partid decît cel cu care au cîştigat alegerile. Trei judeţe erau în topul migraţiilor, fiecare cu aproape 60% dintre primari aflaţi în această situaţie: Sibiu, Constanţa şi Teleorman. Spre sfîrşitul mandatului, cînd liderii PSD au considerat probabil că migraţia către acest partid a ajuns la un maximum, au fluturat iniţiativa unei legi de stopare a fenomenului. Legea nu s-a adoptat atunci, ci doi

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 35 minute
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum o ora
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

Rusia amenință voalat Occidentul. Serghei Lavrov: „Dacă vor pe câmpul de luptă, să fie pe câmpul de luptă”

Ziare.com acum 3 ore
Rusia este „pregătită”, dacă Occidentul vrea să se bată pentru Ucraina pe câmpul de luptă, a declarat luni, 13 mai, ministrul de externe rus în exerciţiu Serghei Lavrov, citat de agenţia de stat de presă RIA Novosti, potrivit Reuters. „Este dreptul

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, până în jurul datei de 22 mai. Media maximelor va porni de la 16

Depozit cu muniţie din al Doilea Război Mondial, descoperit în curtea Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași / Sute de proiectile neexplodate se aflau la câteva zeci de metri de căminul internat al liceului

G4Media acum o ora
Un depozit cu muniţie folosită în cel de-al Doilea Război Mondial a fost descoperit în curtea Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu”, a declarat, luni, pentru Agerpres, primarul Mihai Chirica. Potrivit acestuia, depozitul în care se presupune că se află

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 5 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

Rompetrol a finalizat revizia rafinăriei Petromidia, după investiții de 85 de milioane de dolari

HotNews acum 50 minute
Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a început procesele de repornire a instalațiilor de producție din rafinăria Petromidia Năvodari, după finalizarea în grafic a lucrărilor de mentenanță, recertificare și mo

Un cunoscut actor a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital

Mediafax acum 3 ore
Actorul Steve Buscemi a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital după ce a fost lovit în faţă de un alt bărbat. Actorul de la Hollywood pare să fi fost victima unui atac la întâmplare.

Ciucă, întrebat despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Este un subiect care nu trebuie politizat

Mediafax acum 4 ore
„Este un subiect care nu trebuie politizat, este o decizie care se va lua, aşa cum a anunţat şi domnul preşedinte, după analiza structurilor responsabile în acest domeniu, se va analiza în CSAT şi, pe baza detaliilor care însoţesc o astfel de decizi

Sorana Cîrstea, eliminată de Madison Keys în optimi la Roma, după un meci întrerupt aproape 40 de minute

News.ro acum 2 ore
Sorana Cîrstea, cap de serie 28 şi locul 32 WTA, a fost eliminată, luni, în optimile turneului de categorie WTA 1000 de la Roma. Cîrstea a fost învinsă de Madison Keys (SUA, 16 WTA şi cap de serie 18), scor 6-2, 6-1. Partida a durat o oră. Meciul a

Vremea

București
acum

17°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

16°
lun.

11°/16°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

20°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°