Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Polemică în Germania în urma unor declaraţii ale adversarului social-democrat al Angelei Merkel

Publicat in Mediafax, duminică 30 decembrie 2012 ·

Principalul adversar al Angelei Merkel în alegerile legislative germane din 2013, social-democratul Peer Steinbrück, a provocat o polemică în ţară, după ce a declarat că aceasta ar beneficia de un avantaj prin faptul că este femeie şi că postul de cancelar nu este plătit suficient.

"Angela Merkel este populară deoarece beneficiază de un avantaj (de popularitate) din partea femeilor", a declarat Steinbrück într-un interviu publicat de Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung (FAS) în ediţia de duminică.

"O mare parte a electoratului feminin apreciază modul în care ea s-a afirmat, de mult timp, în cadrul partidului său, dar şi în afara acestuia, în Europa. Nu este un inconvenient pentru mine, ci un avantaj pentru ea", a subliniat el.

Steinbrück consideră, pe de altă parte, că "jobul" de cancelar nu este plătit suficient de bine, având în vedere "ceea ce se aşteaptă de la acesta şi în comparaţie cu alte joburi, cu mai puţine responsabilităţi, care sunt plătite mult mai bine".

"Practic, orice director de la Casa de Economii din Renania de Nord-Westfalia câştigă mai mult decât cancelarul", a adăugat Steinbrück, referindu-se la un land din vestul Germaniei.

Cancelarul german câştigă aproximativ 17.000 de euro pe lună.

Potrivit Der Spiegel, adversarul lui Merkel "face un pas greşit după altul".

"Poate că nu vrea să o spună în acest mod, dar cuvintele candidatului SPD despre adversarul său (...) au fost alese foarte neîndemânatic", scrie influentul săptămânal pe site.

Cotidianul popular Bild, cel mai citit ziar din Europa, l-a criticat de asemena pe candidatul social-democrat.

"Peer Steinbrück vrea să plaseze justiţia socială şi egalitatea în centrul campaniei sale electorale. Dar el continuă să determine pe toată lumea să vorbească despre veniturile şi averea sa", scrie publicaţia.

Steinbrück, a cărui campanie a

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei, în apropiere de Timișoara

Press Alert acum 45 minute
Foto: Arhivă Clipe de groază în localitatea timișeană Giarmata Vii, la câțiva kilometri din Timișoara. Un bărbat și-a dat foc în grădină, sub privirile a doi adolescenți. „Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara a

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Un incendiu puternic a izbucnit lângă Mănăstirea Voroneț, din județul Suceava. Există pericolul extinderii focului

Gandul acum 29 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă, în jurul orei 15.00, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. Din cauza faptului că bate vântul, există pericolul ca incendiul să se extindă. Casa care a luat foc se află în ap

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 48 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 54 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum o ora
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Negociatorii Hamas, la Cairo, la discuţii privind un armistiţiu în Gaza. Şeful CIA este şi el acolo

Mediafax acum 32 minute
Negociatori ai Hamas au mers la Cairo pentru discuţii privind încetarea focului în Fâşia Gaza. Directorul CIA a ajuns şi el la Cairo, relatează surse egiptene.

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum o ora
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°