Iubitilor, fie ca ati mers la manastirea Nicula si ati mincat in ajunul sarbatorii Adormirii Maicii Domnului mici de post, pe care i-ati miruns cu oarece bere de post, fie ca ati stat acasa, sprijiniti in coate si genunchi, credinta voastra mare este Frati crestini, iaca, lua sfirsit si postul Sintei Marii. Am iesit ceva mai rotunjori si mai puhavi decit din alte posturi, fiindca ne-am hranit curat doar cu mincaruri adecvate: de post. Am inlocuit, prin urmare, carnea, untura, ciocolata, jambonul, cirnatii taranesti, salata Boeuf, trufasa Emiliana, muiata in frisca si zaharuri, cu o seama de preparate strict vegetale, pur religioase, cu un inalt continut spiritual si teologic, care s-au chemat, din intimplare, tot carne, tot untura, tot ciocolata, tot jambon, tot cirnati, tot salata Boeuf, tot Emiliane... Diferenta esentiala (o diferenta de natura, platonic vorbind) a fost una lingvistica, de prepozitii si cuvinte. Daca inainte de postul Sintei Marii, carnea se chema, cu un termen banal, carne pur si simplu, in perioada postului, ea s-a numit, cum se si cuvine acestui moment duhovnicesc, „carne de post". In consecinta, io, care sint un pravoslavnic ascutit, doar ma stiti, mi-am usurat asceza si ajunarile cumparind „ciocolata de post", „sucuri de post", „oua de post", "cozonaci de post" etc. etc. In acest rastimp de curatire si strecurare a sufletului si trupului prin sita deasa a rugaciunilor si poverilor, de infrinare a mintii si instinctelor primare, alimentatia drept credinciosilor nu a fost numai o alimentatie mai sanatoasa (dintr-un punct de vedere strict medical), dar a avut neindoios si unele virtuti teologale, apreciate de insusi Sfintul Sinod. Nu-i tot aceea daca iti astimperi setea cu un paharel de aghiazma (pastrata intr-un sip ferecat inca de la Sfintele Pasti) sau ti-o ostoiesti cu un pahar de Martini, cum nu-i tot aceea daca infuleci o tava cu bacla