Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tineri din Centrul „Colţ Alb”, la o întâlnire interactivă cu reprezentanţii Protecţiei Copilului

Publicat in Monitorul de Suceava, sâmbătă 13 aprilie 2013 ·

Campania „SOS Copilăria!”, cu motto-ul „Alege să trăieşti frumos!”, demarată de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, a desfăşurat joi, 11 aprilie, prima acţiune, în Centrul de tip familial „Colţ Alb”.

Mai mulţi tineri de la „Colţ Alb”, cu vârste cuprinse între 13 şi 18 ani, s-au întâlnit cu reprezentanţi ai Protecţiei Copilului Suceava, dar şi cu specialişti ai altor instituţii sociale din judeţ. Tinerii au ridicat multe probleme cu privire la metodele de contracepţie, bolile cu transmitere sexuală, copilărie şi maturitate, cu privire la idealuri, dar şi la capcanele care îl pândesc pe orice tânăr şi cum pot fi acestea evitate.

Chestionare despre educaţia sexuală

Coordonatoarea campaniei, Niculina Doina Daneliuc, ne-a spus că după ce a prezentat motivele pentru care a pornit această campanie şi faptul că mizează şi pe implicarea tinerilor în diverse acţiuni, pe parcursul campaniei, „tinerii au completat câte un chestionar, unul special creat pentru fete şi altul pentru băieţi, prin care ne-am propus să aflăm ce cunoştinţe deţin despre igiena intimă şi despre educaţia sexuală, desigur, fără a fi obligaţi să se semneze”.

Discuţii cu psihologi şi asistenţi sociali

Alături de grupul de lucru cu care a demarat campania, la acţiunea de la „Colţ Alb” au participat psihologul Mihai Moisoiu, inspector în cadrul Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane - Centrul Regional Suceava, şi Silvia Stremciuc, asistent medical comunitar la Primăria Şerbăuţi, care au reuşit să le trezească interesul tinerilor şi să le reţină atenţia mai bine de două ore. La întâlnirea cu tinerii instituţionalizaţi au participat şi directorul adjunct al Protecţiei Copilului Suceava, Petru Ştefăroi, doi psihologi şi doi asistenţi sociali care fac parte din grupul de iniţiativă al campaniei.

Tinerii a

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 2 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum o ora
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 51 minute
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Antony Blinken a vizitat punctul de trecere pentru ajutorul umanitar dinspre Israel către Fâşia Gaza, de la Kerem Shalom VIDEO

Ziare.com acum 55 minute
Secretarul de stat american, Antony Blinken, a fost miercuri, 1mai, la Kerem Shalom, unul din punctele de trecere pentru ajutorul umanitar dinspre Israel către Fâşia Gaza, informează AFP şi Reuters. Blinken a putut vedea 10 camioane aşteptând să int

Descoperirea terifiantă făcută de arheologi în casa lui Hermann Goring, prietenul lui Adolf Hitler: „Am fost complet șocați"

Ziua News acum o ora
Schelete înfiorătoare, cu membre lipsă, au fost găsite în „Bârlogul Lupului", unde a locuit cândva un apropiat de top al lui Hitler, relatează The Sun. Arheologii germani și polonezi au făcut această descoperire înfricoșătoare în timp ce făceau săpă

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 3 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 5 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Mesajul Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române: ”Sfintele Paşti sunt sărbătoarea iertării, păcii și bucuriei” VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Învierea Domnului este sărbătoarea iubirii smerite şi milostive a lui Hristos cel ce a învins ura, violenţa şi moartea, dăruind oamenilor viaţă veşnică, a transmis, miercuri, 1 mai, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în mesajul de Sfintel

Ministrul Sănătăţii, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Cu siguranţă a fost un conflict intern / Este nepermis să foloseşti astfel de scandaluri politice, dar lipsa de responsabilitate se manifestă, din păcate, şi în zona politică

News.ro acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat miercuri, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon, că a fost csiguranţă un conflict intern, El a precizat că suntem şi în campania electorală, şi astfel de scandaluri sunt folosite politic

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 6 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Vremea

București
acum

16°
mie.

11°/21°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
Iasi
acum

19°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/15°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

8°/20°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

18°
mie.

10°/22°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°