Aproape şase sute de medici români lucrează în Franţa, în regiuni importante sau cu poziţie geografică bună, precum Paris, Coasta de Azur, Strasbourg sau Saint-Tropez, pentru venituri ce pot ajunge şi la 200.000 euro pe an, în cazul unui radiolog, chiar dacă impozitele sunt foarte ridicate.
Statistica medicilor români care lucrează în Franţa a fost prezentată, sâmbătă, de doctor Herve Boissin, secretarul general al Ordinului Medicilor din Paris (OMP), sosit în Capitală la invitaţia Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti, pentru a purta un dialog cu mai mulţi doctori.
„Numărul medicilor români care vor să lucreze în Franţa creşte în fiecare an. Numai în Paris, în 10 decembrie 2005, erau 158 de medici români, în 2006 – 191, iar la 31 martie 2007, numărul lor a ajuns la 268. În ultima lună, la Paris au ajuns 20 de doctori, majoritatea din Bucureşti”, a precizat Boissin.
Medicii români lucrează în zone importante precum Paris, Alsacia, Coasta de Azur, Strasbourg, Marseille şi Saint-Tropez. Ei nu vor să muncească în Alpi şi nici în Centrul Franţei, a remarcat medicul francez.
„Mulţi doctori români sunt atraşi de veniturile mari. Este adevărat că acestea pot ajunge şi la 200.000 euro pe an, în cazul unui medic radiolog. Un medic de familie primeşte 63.000 euro pe an. Însă, în Franţa, şi impozitele sunt ridicate, oscilând între 30 şi 60 la sută”, a mai spus Boissin.
Din totalul celor 600 de medici români care lucrează în Franţa, 26 la sută sunt generalişti, 19 la sută psihiatri, iar restul cardiologi, neurologi, nefrologi sau radiologi.
„Totuşi, migrarea medicilor poate deveni periculoasă în timp, întrucât anumite zone vor resimţi o scădere alarmantă a unor specialişti. De aceea, UE trebuie să trateze cu foarte mare atenţie problema aceasta”, este de părere medicul francez.
Ordinul Medicilor din Paris (OMP) numără 63.000 de doc