Semnarea tratatului de aderare ieri, 25 aprilie, schimba fata lucrurilor. Este ca o nastere grea. Au aparut complicatii pe parcurs. Si nici de acum nu vad o perioada prea linistita. Travaliul nu a incetat. Am inceput sa deosebim din demagogia politicianista tot felul de chestiuni care ingrijoreaza. E de asteptat ca numarul euroscepticilor sa creasca, o data ce incepem sa aflam costurile. Sint segmente mari in societatea româneasca sortite disparitiei. Confruntarea cu standardele europene nu va fi chiar o distractie pentru o populatie tinuta departe de miezul chestiunii. Acest zid, care s-a instalat din anii '90, a fost o manevra politica menita sa intirzie integrarea lumii românesti in Europa. Asta a mentinut nepermis de mult dominatia oligarhiei peste o lume saracita, exploatata de vechile structuri ale Securitatii, de imbogatitii peste noapte, de baronii locali, de te miri cine. Procedurile democratice, transparenta, concurenta, deschiderea spre Occident ar fi silit toate capusele postrevolutionare sa piarda multe dintre beneficiile pozitiilor lor strategice. Ii vedem, de exemplu, acum in Senat pe unii dintre ei, refuzind controlul averilor facute de demnitari. România a fost tinuta in loc de o clasa politica inhaitata cu nerusinare cu lumea interlopa si subterana, in complicitate cu marii corupti, cu retelele mafiote. Reteta a cerut si un ambalaj politic pseudodemocratic pentru a aduna voturi. Asta a fost o corvoada de care politicienii nu au reusit sa scape dupa decembrie 1989. Aparentele trebuia salvate. O bruma de legitimitate era necesara pentru a jefui nestingherit tara. Cazutul in dizgratie Iliescu incarneaza aceasta epoca. Sistemul pus pe roate in 1990 a furnizat voturi prin nationalism, postcomunism, populism. Ca am ajuns mai tirziu in gara Luxemburg nu e un secret. Puteam fi aici acum doi ani. Toata perioada Iliescu&Constantinescu a fost un lung exercitiu