cu degete pe tastatură bătând
scriu şi încerc să fac abstracţie de asta
îmi trimit degetele peste tastatură
într-o mângâiere forţată ce-mi răspunde cu
vorbele mele
deşi eu sunt un altul care mi-e la fel de străin
el îmi spune povestea pe de rost
iar eu scriu fără să revin
m-aş îngrozi să mai şi citesc
ce zbate trupul meu
în camera asta ca un corp puţin mai mare
ascult amalia rodriguez şi-mi îngân
zilele copy-paste
încet calm cu gura străină
unde e turma visurilor mele ca husky de argint
unde mă poate duce scrisul şi eu să nu fi ajuns deja
cum să scriu mai adevărat decât am trăit
dacă aş minţi puţin (exact atât cât nu înţeleg)
mâine îmi va fi mai bine pentru ziua de azi?
cu word eu zilele-mi adaug...
povestea asta nu trebuie neapărat să fie a mea
mă simt pustiu şi ireal ca staţiile de metrou din matrix
aş vrea să fiu tu care acum mă citeşti
detaşat satisfăcut în orgoliu că-mi înţelegi stările
gata să mă compătimeşti ipocrit
pentru nopţile în care eu am tastat anonim
cu degetele moi
ale celui care nu mai eram de mult
diluat în lumina crepusculară
a monitorului parcă îngropat în mine
trupul vorbeşte degetele scriu
dar inima mea e o gară cu şinele scoase
weekend cu patru pereţi
cât de lung poate fi şi sfârşitul unei săptămâni
cât pot dura două zile puse cap la cap
dar până şi bulevardul din centru a asurzit
în acest oraş cu ferestre înţepenite
tu însăţi parcă ai vorbi prin casă în şoaptă
