Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Două sute de perechi de pantofi

Publicat in Jurnalul, luni 16 august 2010 ·

Cunosc un domn care ar fi putut fi foarte bogat, unul dintre cei care ar fi putut să apară în clasamentele anuale ale averilor mari, dar care s-a oprit din câştig la un venit anual "suportabil". Vorba îi aparţine şi vrea să spună că, pentru felul în care şi-a dorit el să trăiască, un venit mai mare ar fi fost insuportabil, stânjenitor, generator de griji. Într-un fel, modul în care acest domn se raportează la bani e asemănător cu al puturosului. Îmi ajunge cât am, zice săracul care vrea să-şi justifice lenevia, comoditatea.

Dar asemănător numai într-un fel, deoarece persoana despre care scriu nu e un om sărac. Domnul cu un nivel de trai suportabil mi s-a explicat şi prin câteva cugetări proprii. Am găsit că e adevărată, deşteaptă şi bine spusă următoarea zicere: Avut nu e omul care poate să-şi cumpere tot ce pofteşte, ci omul care are tot ce-i trebuie.

Am făcut cunoştinţă cu domnia sa în urmă cu nişte ani. Mergeam la casa unui prieten "de sâmbătă şi de duminică", dintr-un sat cu pădure, nu departe de Bucureşti, şi pe drum am oprit câteva minute, ca să se igienizeze doamnele după nişte tufişuri mai mari. De cealaltă parte a drumului se găsea, nu chiar la asfalt, ci spre fundul lotului, o hală nouă, albă, fără ferestre, care aducea a depozit. În uşă, stătea relaxat şi privea spre noi un bărbat cu cămaşa desfăcută pe burtă şi cu pantalonii suflecaţi. Ne-a făcut semn să ne apropiem, semn care era totodată şi o invitaţie. Ne îndemna să-i vizităm investiţia.

Nu era un depozit, era o fabrică de conserve din peşte cu mai mult de 100 de angajate în halate albe care îşi vedeau de treabă. Dau de lucru la atâţia oameni, afacerea merge, totuşi eu nu-s mulţumit. Nu mă cheamă câştigul. Muncitoarele au scăpat de grija unui salariu şi m-am încărcat eu cu grijile lor. Îmi lipseşte nervul acela al sensibilităţii la cantităţi, a zis patronul. Eu am alte

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum o ora
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum 22 minute
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 24 minute
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Austria va debloca fonduri pentru organizaţia de ajutorare a palestinienilor UNRWA a ONU

News.ro acum o ora
Austria va elibera fonduri către organizaţia de ajutorare a palestinienilor UNRWA a ONU, care au fost blocate după acuzaţiile că personalul agenţiei a fost implicat în atacurile din 7 octombrie asupra Israelului, transmite Reuters. Decizia Vienei vi

Formula 1: Max Verstappen, un nou pole position la MP din Emilia Romagna

HotNews acum 29 minute
Campionul mondial Max Verstappen (RedBull) a reușit un nou pole position și va pleca primul în Marele Premiu de Formula 1 de la Emilia Romagna, disputat duminică pe circuitul de la Imola. Max VerstappenFoto: Independent Photo Agency / Alamy / Alamy

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 4 ore
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

Rusia acuză Ucraina că a atacat regiunea Belgorod cu bombe franceze şi rachete americane. Cum s-a sfârșit atacul

Ziare.com acum o ora
Rusia a acuzat sâmbătă, 18 mai, Kievul că a atacat cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM regiunea rusă Belgorod, de la graniţa cu Ucraina. „O tentativă a regimului de la Kiev de a comite atacuri teroriste cu utiliz

Un tribunal din Rusia a dispus sechestrarea activelor, conturilor, proprietăţilor şi acţiunilor Deutsche Bank, în cadrul unui litigiu

HotNews acum o ora
Un tribunal rus a ordonat ca activele, conturile, proprietăţile şi acţiunile Deutsche Bank din Rusia să fie sechestrate, ca parte a unui proces care implică banca germană, au arătat documentele instanţei, potrivit Reuters și News.ro. Tribunal RusiaF

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în judeţul Neamţ

Ziarul Financiar acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că sâmbătă după amiază vor fi averse, grindină şi intensificări ale vântului în mai multe zone din judeţul Neamţ. Meteorologii au emis o avertizare cod galben. Avertizarea anunţă „descărcări electrice,

Bonă din București, reținută de polițiști. Femeia de 69 de ani este acuzată că a agresat fizic un copil de un an şi două luni - VIDEO

HotNews acum o ora
Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 22 Poliţie au pus în aplicare, vineri, un mandat de aducere, emis pe numele unei femei, în vârstă de 69 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de l

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

26°
sâm.

11°/26°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°