AUGUSTE RODIN, celebrul sculptor şi pictor francez, este sărbătorit luni, la 172 de ani de la naştere, de Google, printr-un logo care prezintă cea mai faimoasă sculptură a artistului - "Gânditorul".
Logo-ul Google, realizat în albastru şi negru, prezintă una dintre sculpturile din seria "Gânditorul", realizată de maestrul francez AUGUSTE RODIN. În noul logo, "Gânditorul" lui Rodin înlocuieşte cea de-a doua literă "O" din cuvântul Google.
AUGUSTE RODIN(12 noiembrie 1840 - 17 noiembrie 1917), sculptor, grafician şi pictorul francez, a revoluţionat limbajul sculpturii, fiind considerat de mulţi critici drept cel mai mare sculptor după Michelangelo. Rodin şi-a demonstrat modernitatea nu doar prin stilul conceptual al lucrărilor sale, ci şi prin modul de expunere, alegând spaţiile în aer liber.
În 1907, în atelierul său a lucrat şi sculptorul român Constantin Brâncuşi, care, părăsind studioul după numai câteva luni, şi-a justificat plecarea spunând: "Nimic nu se poate înălţa la umbra marilor arbori!".
Considerată o capodoperă a finalului de secol XIX, seria "Gânditorul" cuprinde peste 20 de sculpturi. "Gânditorul", una dintre cele mai cunoscute sculpturi din lume şi cea mai cunoscută lucrare a sculptorului francez, prezintă silueta unui bărbat gol, stând pe o piatră, privind în jos, cu cotul drept sprijinit pe genunchiul stâng şi sprijinându-şi bărbia în palma dreaptă.
Realizate iniţial pentru a face parte dintr-un proiect monumental al maestrului AUGUSTE RODIN, intitulat "Poarta Infernului", inspirat din opera poetului şi filosofului italian Dante, sculpturile din seria "Gânditorul" au primit o nouă semnificaţie, devenind un simbol al doctrinei socialiste în timpul crizei politice din Franţa din 1906.
AUGUSTE RODIN, celebrul sculptor şi pictor francez, omagiat de Google printr-un Google Doodle care integrează sculptura “Gân