Zvonurile şi ştirile pe surse privind majorarea taxelor şi impozitelor cerute de FMI au slăbit moneda naţională. Leul a pierdut ieri 4 bani făţă de euro şi 8 bani în comparaţie cu dolarul american.
"România este la un punct de cotitură şi trebuie să decidă dacă vrea un stat social, cu intervenţii în economie, ceea ce obligă la venituri mai mari. O bancă centrală nu este niciodată pentru un stat social. Ştiţi cum se spune, omul se dă şi după scaun, iar, ca persoană privată, nu pot să vorbesc acum. Dar nu am văzut bancă centrală care să opteze pentru un stat social", a declarat Mugur Isărescu, guvernatorul BNR.
Asta înseamnă majorări de taxe, pentru că celelalte modele care au ţintit creşterea veniturilor la 37%, fără măriri de taxe, s-au tot făcut, însă niciodată nu s-au putut realiza. Angajamentele făcute până acum de guvernanţi legate de creşterea veniturilor până la 39% din Produsul Intern Brut (PIB) nu au fost îndeplinite şi pot fi catalogate drept mincinoase, a spus Isărescu. "Promisiunile făcute până acum de guvernanţi că vor creşte veniturile până la 39% din Produsul Intern Brut (PIB), obiectiv ratat în nenumărate rânduri, nu pot fi catalogate decât mincinoase", a spus guvernatorul.
Cuiul problemei este deficitul bugetar care ar putea ajunge la 10% din PIB, în acest an, fără măsurile cerute de FMI. "Puteţi să calculaţi singuri. Scădeţi din 40% circa 30% cât sunt veniturile şi vedeţi unde se duce deficitul. Deficitul bugetar poate să aibă variaţii, dar dacă îţi atingi ţinta cu arierate ale statului este cea mai proastă soluţie. La fel de proastă este şi tăierea investiţiilor. Capacitatea de stimulare a economiei se diminuează", a spus Isărescu.
Să nu uităm că la începutul vizitei FMI Isărescu a declarat public că majorarea taxelor ar înrăutăţi situaţia economică a României şi a opinat atunci că soluţia pentru