Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Procesul furtului de 2,2 milioane de la euro de la BRD a fost suspendat

Publicat in Adevarul, sâmbătă 7 august 2010 ·

Trupa interlopului Paul Valută şi-a mutat procesul la Curtea Constituţională, zilele trecute, la scurt timp după ce a fost eliberată de după gratii. Cei şase, printre care se află şi interlopul timişorean Doru Meosu, au reuşit să-şi suspende procesul aflat pe rolul Tribunalului Timiş cu cel puţin şase luni.

Magistraţii Tribunalului Timiş a decis că dosarul trebuie să facă un ocol pe la Curtea Constituţională. Astfel, judecarea jafului de 2,2 milioane de euro a fost suspendată, până când magistraţii bucureşteni se pronunţă asupra constituţionalităţii articolelor de lege în baza cărora sunt judecaţi.

Dosarul este la a doua sa călătorie pe la Curtea Constituţională, o sentinţă pe fond fiind amânată la nesfâşit de avocaţii celor şase inculpaţi care sunt acuzaţi că au furat 2,2 milioane de euro din conturile BRD Craiova în februarie 2008.

Biţu Maria, Ors Sami, Paul Mânzu, Tunc Osman, Eugen Florescu şi celebrul interlop timişorean Doru Meosu se bucură de libertate, după ce au fost arestaţi la începutul anului 2008, în urma unei operaţiuni a poliţiştilor de la Crimă Organizată Timişoara şi a procurorilor DIICOT.

Eliberaţi după 50 de tentative eşuate

Cei şase au contestat arestarea lor de 50 de ori în instanţă, iar la ultimul termen de judecată Tribunalul Timiş a decis să-i elibereze. Procurorii au făcut recurs la Curtea de Apel Timişoara, care a decis prin sentinţă definitivă să-i elibereze pe cei şase.

Trupa condusă de interlopul Paul Valută a reuşit să fure cele 2,2 milioane de euro din conturile BRD cu complicitarea unei funcţionare a sucursalei din Craiova, care susţine că a fost şantajată şi ameninţată să transfere banii din conturile unei firme într-un cont al lui Paul Valută.

Peste 600.000 de euro din suma furată nu au fost recuperaţi niciodată de poliţiştii, care bănuiesc că banii au ajuns la Paul V

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 4 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum 4 ore
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Statele UE au convenit ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru susţinerea militară a Ucrainei. Reacția Rusiei

Adevarul acum o ora
Ambasadorii statelor UE au ajuns miercuri la un acord de principiu pentru ca veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate în urma sancţiunilor impuse Rusiei după invazia din Ucraina să fie folosit pentru finanţarea ajutorului militar oferit a

Crin Antonescu îl votează pe Sebastian Burduja pentru Primăria Capitalei. Ce spune despre candidații la prezidențiale

Adevarul acum 32 minute
Crin Antonescu, fost presedinte al PNL, susține cǎ îl va vota pe Sebastian Burduja pentru funcția de primar al Capitalei, însǎ în ce priveşte alegerile prezidențiale liberalul afirmǎ cǎ este interesat mai mult de idei şi mai puțin de nume.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Atenţionare MAE: Suedia reintroduce controlul la frontiera internă până în noiembrie

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis miercuri o atenționare de călătorie prin care îi informează pe cetățenii români care tranzitează sau intenționează să se deplaseze în Suedia că autoritățile din această țară au luat decizia de a reintroduce

Lucian Bode: Trebuie să spunem cu curaj unele lucruri, să nu ne ferim doar să-i menajăm pe unii. Faptul că avem o alianţă pentru europarlamentare cu PSD-ul nu ne împiedică să le arătăm minusurile guvernărilor lor locale

News.ro acum o ora
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, afirmă că alianţa pe care PNL o are cu PSD pentru alegerile europarlamentare nu prespupune ca liberalii să nu vorbească public despre ”minusurile” guvernărilor locale ale social-democraţilor. ”Trebuie să spune

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 9 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

O tânără de 19 ani, din județul Suceava, a DISPĂRUT fără urmă după ce a plecat de la bunica sa. Polițiștii fac apel la populație pentru a fi găsită

Gandul acum 25 minute
Mihaela Irina Zlotar, o tânără în vârstă de 19 ani, din județul Suceava, a dispărut fără urmă după ce a plecat de la casa bunicii sale, în data de 7 mai. Poliția a apelat la ajutorul cetățenilor pentru a fi găsită. Tânăra a plecat de la domiciliul b

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum 2 ore
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Vremea

București
acum

16°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

14°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°