Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Troica părăseşte Atena fără acord cu Guvernul elen

Publicat in Romania Libera, marți 17 decembrie 2013 ·

Troica finanţatorilor internaţionali a plecat de la Atena fără vreun acord cu guvernul elen şi va reveni în Grecia în ianuarie pentru auditul tremestrial

O nouă rundă de negocieri între Grecia şi creditorii săi - BCE, UE şi FMI - s-a încheiat luni seară fără un acord care să permită încheierea dificilului audit al reformelor din această ţară, în curs de desfăşurare din luna septembrie, potrivit Agerpres.

Un acord privind acest dosar reprezintă cheia pentru ca Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional să valideze o tranşă de împrumut în valoare un miliard de euro în cadrul celui de-al doilea plan de asistenţă financiară a Greciei.

La finalul unei întrevederi cu premierul Antonis Samaras, Yannis Stournaras s-a arătat foarte pesimist în legătură cu şanse de deblocare a acestei sume cu prilejul reuniunii miniştrilor de finanţe din zona euro, prevăzută să se desfăşoare marţi la Bruxelles.

Cu deblocarea acestei sume sau nu, troica finanţatorilor internaţionali va reveni la Atena în ianuarie pentru a încerca să încheie celelalte puncte sensibile ale auditului trimestrial legat de reforme, a adăugat Stournaras.

Unul din dosarele delicate ale acestui control, ridicarea condiţionată a moratoriului asupra ipotecilor imobiliare, a înregistrat 'un progres' de-a lungul discuţiilor cu troica din ultima săptămână, a menţionat ministrul grec.

Reprezentanţii UE, BCE şi FMI vor părăsi, marţi, Atena, unde reveniseră săptămâna trecută. Negocierile au fost demarate la sfârşitul lunii septembrie şi suspendate în repetate rânduri.

Grecia spera să asigure de la 1 ianuarie preşedinţia semestrială prin rotaţie a Uniunii Europene fără presiunea acestor negocieri dificile.

Troica finanţatorilor internaţionali a plecat de la Atena fără vreun acord cu guvernul elen şi va reveni în Grecia în ianuarie pentru auditul tremestrial

O nouă r

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum o ora
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Klaus Iohannis a promulgat controversata lege care amnistiază evaziunea sub un milion de euro

HotNews acum 40 minute
Președintele Klaus Iohannis a semnat joi promulgarea legii inițiate de Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă prin care evazioniștii care au produs un prejudiciu de până la 1.000.000 de euro scapă de închisoare dacă achită suma plus o penalizare. Klaus Ioh

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 2 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Claudiu Crețu, șeful ELCEN: Termoenergetica datorează ELCEN un miliard de lei

Wall-Street.ro acum o ora
Datoria Termoenergetica la Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) a ajuns la valoarea de un miliard de lei, după ce, la finele anului 2020, aceasta era de 250 de milioane de lei, a declarat directorul general al ELCEN, Claudiu Creţu. „Ştiţi cu toţii că d

Nicolae Ciucă: Când stăm de vorbă cu oamenii, pe stradă, ne spun, nu vrem scandal, nu vrem gâlceavă, ne-am săturat de tot acest circ politic. Am vorbit cu toţi liderii fialialelor, cu toată conducerea de campanie a PNL, să folosim faptele noastre

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat vineri la Iaşi că atunci când stau de vorbă cu oamenii pe stradă le spun că nu vor scandal, gâlceavă şi că s-au săturat de tot acest circ politic. Liderul liberal a precizat că a vorbit cu toţi liderii fia

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum 21 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum 3 ore
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

PSD: Nicuşor Dan îi minte de două ori pe bucureşteni în chestiunea datoriilor Primăriei Municipiului Bucureşti

News.ro acum o ora
Social-democraţii îi cer primarului general al Capitalei Nicuşor Dan să înceteze să-i mai mintă pe bucureşteni cu privire la datoriile Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB). „Există numeroase declaraţii în care primarul general îşi justifica lipsa

Josep Borrell anunță că mai multe state UE vor recunoaște statul Palestina pe 21 mai

HotNews acum o ora
Spania, Irlanda și alte state din Uniunea Europeană plănuiesc să recunoască statul Palestina pe 21 mai, a declarat înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe Josep Borrell înainte de votul pe care ONU îl va da vineri privind solicitarea Pales

Beijingul acuză că un distrugător american „a încălcat grav suveranitatea şi securitatea Chinei”

HotNews acum 56 minute
Armata chineză „a alungat” nava USS Halsey care a intrat vineri în apele teritoriale ale Insulelor Paracel din Marea Chinei de Sud, a acuzat vineri într-un comunicat Comandamentul Teatrului de Sud al Armatei Populare de Eliberare, relatează Reuters

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°