Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parlament: Pelerinaj la catafalcul lui Victor Surdu

Publicat in Jurnalul, vineri 8 aprilie 2011 ·

Deputatul PSD Victor Surdu, soţul Angelei Similea, va fi înmormântat, mâine, în localitatea ilfoveană Ciorogârla, lângă Bucureşti, conform dorinţei sale. În această dimineaţă, trupul neînsufleţit al deputatului a fost depus la Palatul Parlamentului. Cei care doresc să-şi rămas bun şi să fie alături de familie şI prieteni o vor putea face până la orele 18.00 la sala “Constantin Brâncuşi”, nivel S2.

Victor Surdu a murit ieri dimineaţă din cauza unui cancer pancreatic de care suferea de mai multă vreme. Anul acesta, deputatul PSD ar fi împlinit 64 de ani. După cum declarase recent chiar el, suferise trei intervenţii chirurgicale în ultimele patru luni. Victor Surdu a fost ales în 2008 deputat într-un colegiu din Neamţ pe listele PSD-PC. Din 2001 era membru PSD. Surdu a mai deţinut funcţia de deputat şI în legislatura 1990 – 1992. De profesie inginer horticultor, Victor Surdu a fost, între 1989 – 1990 ministru al Agriculturii. Între 1990 – 1996 a fost preşedinte al Partidului Democrat Agrar (PDAR).

“Am fost alături tot timpul unul de altul, într-o viaţă plină de suişuri şi coborâşuri. E o grea pierdere pentru familia noastră. Victor a obţinut performanţe deosebite şi a muncit foarte mult. Poate şi de asta s-a întâmplat ce s-a întâmplat, că n-a avut grijă de el. S-a dus de tânăr, la doar 63 de ani, în timp ce părinţii şi bunicii noştri au trăit peste 80 de ani. Avem un arbore sănătos, dar chinul, stresul şi gândurile ne obosesc. Trebuie să avem mai multă grijă de noi”, a spus fratele deputatului, Gabriel Surdu.

În ultima vreme slăbise mult, suferinţa sa fiind vizibilă pentru toată lumea. Pentru că oamenii vorbeau despre boala sa, la sfârşitul lunii ianuarie a acceptat să vorbească despre asta. “Am avut o boală foarte grea, extraordinar de grea”, spunea, trist, deputatul PSD. Pentru că în ţară medicii u-l puteau ajuta, a fost trimis la o casă de sănătat

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 54 minute
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Marcel Ciolacu a fost primit de preşedintele Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdoğan

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu este primit, ţmarţi, la ora transmiterii ştirii, la în Curtea Palatului Prezidenţial din Ankara, de preşedintele Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdoğan. De la ora 17.00, cei doi oficiali vor participa la ceremonia de semnar

Rodeanu: PNL fără mască - înjurături şi bătaie în Parlament / Florin Roman spune că a fost agresat de Dan Vîlceanu

Mediafax acum o ora
În urmă cu puţin timp, România a văzut cum doi foşti miniştri ai PNL îşi rezolvă diferendele cu metode de cartier, învăţate în spatele blocurilor, scrie pe Facebook vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, Boigdan Rodeanu. El spu

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 2 ore
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum o ora
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

Preşedintele Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis va vizita, miercuri, Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Klaus Iohannnis va avea discuţii

Primul scaner cu raze X pentru combaterea activităţilor ilicite, inaugurat la Galaţi-Giurgiuleşti

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, instalarea primului scaner în Biroul vamal Giurgiuleşti, destinat autovehiculelor, reprezintă doar o parte din efortul Ministerului de Finanţe şi al Autorităţii Vamale Române de a moderniza infrast

Asma al-Assad, soţia preşedintelui sirian, suferă de o leucemie, după ce s-a vindecat de cancer la sân

News.ro acum 2 ore
Soţia preşedintelui sirian Bashar al-Assad, Asma, în vârstă de 48 de ani, care s-a vindecat după un cancer la sân, suferă de o leucemie şi va urma un tratament, anunţă marţi într-un comunicat preşedinţia siriană, relatează AFP. ”După ce a prezentat

Victor Angelescu confirmă: „Contractul lui Daniel Niculae la Rapid nu va mai fi prelungit”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Acționarul minoritar al Rapidului, Victor Angelescu, a anunțat încetarea colaborării cu președintele clubului, Daniel Niculae, implicat în dosarul materialelor pirotehnice introduse în stadion. Victor Angelescu, acționar Rapid

Tragedie lângă Timișoara. Un bărbat a murit intoxicat cu amoniac în timp ce curăţa un canal cu dejecţii de la animale

Ziare.com acum 15 minute
Moarte stupidă pentru un bărbat de 55 de ani, care lucra la o fermă din judeţul Timiş. Acesta s-a intoxicat cu amoniac în timp ce curăţa un canal cu dejecţii de la animale. Poliţiştii, procurorii şi inspectorii ITM au deschis anchete în acest caz. A

Vremea

București
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

15°/28°
Iasi
acum

27°
mar.

11°/27°
mie.

11°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

21°
mar.

14°/21°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

11°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

28°
mar.

14°/28°
mie.

15°/22°
joi

13°/24°
vin.

16°/20°