Pentru românii care doresc imigrare în America (şi încă mai sunt doritori) startul la înscrierea pentru loteria din acest an se va da pe 1 Octombrie, orele 12 PM (GMT-4) şi se va încheia pe 2 Noiembrie, orele 12 PM (GMT-4). Sunteţi pregătiţi?
Ca în fiecare an, începând cu 1995, statul american va deschide porţile website-ului Departamentului de Stat dedicat Loteriei Vizelor.
În trecut aceste porţi erau deschise timp de două luni, dar se pare că în ultimele ediţii durata a fost redusă la o lună.
Chiar şi aşa, o lună este destul pentru cei interesaţi în a aplica la loterie (numită în engleză "Diversity Lottery Visa Program"). Rezultatele extragerilor se vor putea verifica începând cu 1 Mai 2014, pe cale electronică (adică pe website-ului loteriei veţi folosi numărul dat la înscriere pentru a afla dacă aţi câştigat).
Adresa website-ului este http://www.dvlottery.state.gov şi acesta este singurul loc oficial unde veţi putea depune aplicaţia d-voastră. Faceţi-o mai devreme decât mai târziu, când sistemele pot fi suprasolicitate.
IMPORTANT
După înscriere, vi se va da un număr de confirmare a înregistrării (confirmation number). Păstraţi acest număr cu sfinţenie şi nu-l daţi la alţii. Cu ajutorul lui veţi putea afla dacă aţi câştigat mai târziu. Dacă l-aţi pierdut nu vi se poate reaminti sau furniza altul.
Acest document în limba română oferit de Departamentul de Stat american vă oferă amănunte detaliate despre loteria vizelor când şi modul de completare al formularului (inclusiv detalii despre fotografia care va trebui furnizată la un anume standard).
Desfăşurarea programului acestei loterii (şi este numită "loterie" pentru că aceşti câştigători sunt extraşi aleatoriu de un computer) a început cu anul 1995, prin actul congresional "The Immigration Act of 1990".
Loteriei