Autor al celui de-al doilea eseu din meciul pierdut (24-34) de România, cu Scoţia, la Cupa Mondială de rugby din Noua Zeelandă, Daniel Carpo (27 de ani / 34 de selecţii) este unul dintre românii remarcaţi prin angajament şi dăruire. Tulceanul îşi doreşte să prindă un angajament în Europa.
Legitimat la Farul Constanţa, actualul număr 8 din naţionala de rugby a avut evoluţii constant bune în ultimii ani. Nimic întâmplător, el pregătindu-se foarte mult şi pe cont propriu - în iarnă, înainte de Crăciun, Daniel lucra în sala de forţă, la Sinaia. "Cupa Mondială este o oportunitate enormă. Este o trambulină şi vreau să joc cât mai bine. Mi-ar plăcea să joc în Europa. Voi face 27 de ani (n.r. - în 16 noiembrie) şi cred că este cea mai bună vârstă pentru un rugbyst, din punct de vedere al maturităţii şi experienţei, pentru a pleca să joc afară", a declarat Carpo pentru site-ul oficial al competiţiei.
Născut la Tulcea, ajuns la rugby datorită apropiaţilor săi, jucătorul de linia a treia spune că "piaţa română este atât de complicată. Nu străluceşti nici măcar atunci când faci meciuri reuşite. Trebuie să joci bine pentru a impresiona piaţa europeană", a declarat cel care şi-a făcut debutul la naţională în 23 februarie 2008, într-un meci cu Spania -. cu un an înainte, în iunie, la IRB Nations Cup, a participat la partida cu Italia A, de la Bucureşti.
A fost dezamăgit de evoluţia din meciul cu Argentina
Site-ul oficial a subliniat că Daniel Carpo a înscris al doilea eseu al României, în meciul cu Scoţia (34-24). Ceea ce i-a adus mult satisfaţie. Partida cu Argentina, în schimb, nu l-a satisfăcut. "În al doilea meci, strategia nu mi-a convenit. Am rămas concentrat pe grămadă şi am avut mai puţin ocazia de a-mi pune în valoare viteza şi abilitatea. Am încercat să joc în folosul echipei".
Carpo speră să fie reţinut în echipa cu care Rom