Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se scumpeşte lumina

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 31 martie 2007 ·

Începând de duminică, 1 aprilie, preţul energiei electrice pentru populaţie va creşte în medie cu 3,95%, scumpirea fiind cauzată de faptul că producţia s-a bazat în ultima parte din 2006 pe gaze.

În cazul unui consumator cu un consum lunar de 100 kWh, efectele estimate ale modificării tarifelor reglementate la consumatorii captivi se traduc prin creşterea preţului mediu cu circa 0,01 lei/kWh, ceea ce conduce la creşteri ale valorii lunare a facturii cu valori estimate între 1,2 şi 1,5 lei.

Majorarea preţului electricităţii este explicată de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), de asemenea, prin creşterea preţurilor la combustibili în intervalul decembrie 2006 - februarie 2007, debitele reduse ale râurilor şi Dunării, creşterea probabilă a preţului la gaz metan destinat consumului industrial în 2007, creşterea costurilor termocentralelor în privinţa transportului feroviar al combustibililor şi creşterea salariului minim pe economie.

Cea mai recentă majorare a tarifelor la energia electrică, cu 4,72%, a avut loc la 1 decembrie 2006.

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a anunţat anterior că tarifele la energia electrică vor fi majorate în acest an cu 1%-2% peste nivelul inflaţiei din acest an. Pentru întregul an, preţurile la energia electrică vor creşte cu mai puţin de 6%, în două etape.

Cu cât creşte preţul

Tarifele valabile de duminică pentru consumatorii casnici, fără TVA şi acciză

Tariful social

Pentru un consum de până la 2kwh/zi, preţul energiei va fi de 0,1663 lei. Cantitatea de energie cuprinsă între 2 şi 3 kwh/zi se facturează cu 0,3991 lei, iar cantitatea care depăşeşte 3kwh/zi, cu 0,7871 lei.

Tarif CD de tip monom

Tarif unic, 0,3991 lei/kwh.

Tarif CR de tip monom cu rezervare

Acest tip de tarif e format din două elemente: un preţ de rezervare (si

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA Procurorii explică de ce l-au trimis în judecată de IPS Teodosie, arhiepiscop al Tomisului

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța anunță că au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Petrescu Teodosie, arhiepiscop al Tomisului (funcționar public în sensul legii penale),

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum o ora
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum 4 ore
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 4 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Metroul va circula direct între staţiile Pipera şi Tudor Arghezi

Mediafax acum o ora
Potrivit Metrorex, intervalul de succedare a trenurilor la orele cu vârf de trafic va fi de patru minute. Timpul de parcurs a trenurilor de metrou dintr-un capăt în altul al Magistralei 2 va fi de aproximativ 30 minute. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu:

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate

News.ro acum 6 minute
Reprezentanţii Ministerului Energiei au subliniat că preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate. „Am promis facturi mai mici la electricitate şi gaze

Prețul gazelor s-a ieftinit cu 20% în ultima lună

Adevarul acum o ora
Luna aprilie a înregistrat o scădere record de 20% a pretului final la gaze. Conform sumelor facturate de cel mai mare producător de gaze din România, Engie, pentru luna aprilie prețul final a fost de 0,23 lei/kWh, cu 20% mai mici față de luna marti

Ciucă: PNL susţine menţinerea datelor pentru prezidenţiale pe 15 şi 29 septembrie. Perspectiva, din punctul nostru de vedere, e de a avea fiecare partid propriul candidat /Ciolacu: Nu modific datele în funcţie de scorul unui partid sau al unei persoane

News.ro acum o ora
Nicolae Ciucă a afirmat că liberalii sprijină menţinerea datelor pentru alegerile prezidenţiale decise în coaliţie, şi anume 15 septembrie primul tur şi al doilea tur pe 29 septembrie. Liderul PNL a adăugat că partidul menţine ideea de a avea propri

Pedeapsa primită de Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, după interviul dat din penitenciar protestatarului ”Ceaușescu”

Ziare.com acum 14 minute
Aflat în penitenciarul Poarta Albă, Vlad Pascu, șoferul drogat care a provocat accidentul mortal din 2 Mai, a primit o sancțiune. Comisia de disciplină i-a interzis miercuri, 8 mai, poate cel mai important drept în închisoare timp de trei luni. Vlad

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 6 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Vremea

București
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/15°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

21°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°