Mesajul a fost trimis. Multumesc!

27 pentru un preşedinte

Publicat in Jurnalul, vineri 20 noiembrie 2009 ·

Liderii "celor 27" nu au ratat şansa istorică oferită de summitul de la Bruxelles şi i-au desemnat aseară pe premierul belgian, Herman Van Rompuy, drept primul preşedinte din istoria Uniunii Europene, iar pe Catherine Ashton (Marea Britanie) ca şef al diplomaţiei UE. Şefii de stat şi de guvern din ţările UE, reuniţi în summit extraordinar la Bruxelles, "au luat decizia de a-l numi pe Van Rompuy", a declarat o sursă diplomatică europeană citată de AFP. "Van Rompuy este noul preşedinte", a adăugat o sursă diplomatică cehă. Dar "Cei 27" s-au reunit în cadrul acestui summit şi pentru a-l desemna pe noul şef al diplomaţiei europene, ei optând pentru Catherine Ashton (Marea Britanie), "o novice" în acest domeniu, potrivit AFP.

"Ashton a fost desemnată", a afirmat o sursă diplomatică. "Totul este rezolvat" pentru actualul comisar european al Comerţului, a confirmat pentru AFP o altă sursă.

Ashton îi va succeda spaniolului Javier Solana, dar va avea un portofoliu cu prerogative sporite, fiind şi vicepreşedinte al Comisiei Europene.

CINA CEA DE TAINĂ

Summitul extraordinar al şefilor de state şi guverne din cadrul Uniunii Europene a început aseară la Bruxelles, la scurt timp după ora 18:00 (19:00, ora României). Reuniunea a fost concepută ca o scurtă cină de lucru la care primul preşedinte din istoria Uniunii Europene şi şeful diplomaţiei europene să fie cunoscuţi dinainte de fiecare lider şi apoi desemnaţi fără animozităţi, aşa cum a dorit preşedinţia suedeză a UE, care astfel a obţinut un succes. Van Rompuy (62 de ani) fusese propus de aceasta, informaţie confirmată imediat de un purtător de cuvânt al Guvernului ceh, care a adăugat că suedezii au propus-o totodată pe Catherine Ashton pentru funcţia de Înalt Reprezentant pentru Afaceri Externe al Uniunii Europene.

O sursă diplomatică europeană declarase anterior că ambii "par asiguraţi" c

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum o ora
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 2 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum o ora
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum o ora
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 3 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Accident grav cu 8 persoane implicate, pe DN 22 în Tulcea. Doi copii transportați de urgență la spital

Ziare.com acum 5 ore
Grav accident rutier produs vineri, 17 mai, pe DN 22, în judeţul Tulcea. Opt persoane și două vehicule au fost implicate în coliziune. Doi copii – de 2 şi 4 ani - şi părinţii acestora au fost transportaţi la spital. Centrul Infotrafic din Inspectora

Serbia: Nouă răniți în coliziunea a două trenuri la Belgrad

HotNews acum 2 ore
Nouă persoane au fost rănite vineri când un tren de marfă s-a ciocnit cu un tren de pasageri într-un tunel din Belgrad, a anunțat ministrul de interne Ivica Dacic, citat de AFP. Tren din Serbia ce atinge 200 kmhFoto: Shutterstock „Douăzeci și cinci

Vremea

București
acum

13°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/21°
mar.

12°/25°
Iasi
acum

14°
sâm.

10°/16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

sâm.

9°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/27°
lun.

16°/26°
mar.

15°/25°