Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, după şedinţa BPN, că la evenimentul de lansare a candidaţilor USL, de miercuri, de pe Arena Naţională, vor participa 80.000 de persoane, acesta fiind numărul maxim admis, stabilit în urma discuţiilor cu MAI şi ISU, potrivit Mediafax.
Dragnea a spus că mai multe organizaţii judeţene ale PSD şi-au manifestat nemulţumirea pentru că stadionul naţional nu poate primi un număr mai mare de persoane.
"Am discutat despre stadiul organizării evenimentului de la Arena Naţională, unde vor fi prezenţi 80.000 de oameni din partea USL pe stadion. Sunt foarte multe organizaţii judeţene supărate pentru că au vrut să vină mai mulţi, numai că nu se permite. S-a discutat în Comisia de aici din Bucureşti, cu Primăria, cu ministerul de Interne şi cu cei de la ISU, nu se permite mai mult pentru că trebuie păstrate în continuare căile de acces şi de ieşire din stadion", a mai spus Dragnea.
Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, după şedinţa BPN, că la evenimentul de lansare a candidaţilor USL, de miercuri, de pe Arena Naţională, vor participa 80.000 de persoane, acesta fiind numărul maxim admis, stabilit în urma discuţiilor cu MAI şi ISU, potrivit Mediafax.
Dragnea a spus că mai multe organizaţii judeţene ale PSD şi-au manifestat nemulţumirea pentru că stadionul naţional nu poate primi un număr mai mare de persoane.
"Am discutat despre stadiul organizării evenimentului de la Arena Naţională, unde vor fi prezenţi 80.000 de oameni din partea USL pe stadion. Sunt foarte multe organizaţii judeţene supărate pentru că au vrut să vină mai mulţi, numai că nu se permite. S-a discutat în Comisia de aici din Bucureşti, cu Primăria, cu ministerul de Interne şi cu cei de la ISU, nu se permite mai mult pentru că trebuie păstrate în continuare căile de acces şi de ieşire din stadion", a mai spus