Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pentagonul ar putea reduce prezenţa militară în Europa

Publicat in Ziua Veche, marți 10 ianuarie 2012 ·

Strategia de apărare a SUA s-ar putea traduce printr-o reducere a numărului unităţilor de luptă amplasate în Europa, a lăsat să se înţeleagă un responsabil din cadrul Pentagonului.

Oficial nu s-a întreprins nimic, orice decizie fiind legată de negocierile pe tema bugetului, a cărui nouă variantă este prevăzut să fie prezentată la 6 februarie, a afirmat în faţa reprezentanţilor presei străine Julianne Smith, directoare pentru politica europeană şi NATO în cadrul Departamentului Apărării, transmite Moldpres, care citează AFP.

“Există patru brigăzi de luptă staţionate în Europa, dar grosul acestora se află în altă parte. De aproximativ zece ani, două dintre aceste brigăzi de luptă sunt în Afganistan”, a făcut cunoscut Smith, în opinia căreia “problema care se pune este de a identifica unde vor fi retrase”.

O brigadă de luptă constituie o unitate a Forţelor Terestre (US Army) compusă din aproximativ 3.500 de militari. Circa 81.000 de militari americani se află în Europa, potrivit cifrelor furnizate de Pentagon la 30 septembrie 2011. Dintre aceştia, 43.000 aparţin US Army, iar 31.000 Air Force.

În Germania sunt cei mai mulţi militari americani (54.000), urmată de Italia (11.000) şi Marea Britanie (9.000). Potrivit documentului privind noua strategie de apărare a SUA, poziţia americană în Europa este menită “să evolueze”, fără să fie oferite alte amănunte.

Strategia de apărare a SUA s-ar putea traduce printr-o reducere a numărului unităţilor de luptă amplasate în Europa, a lăsat să se înţeleagă un responsabil din cadrul Pentagonului.

Oficial nu s-a întreprins nimic, orice decizie fiind legată de negocierile pe tema bugetului, a cărui nouă variantă este prevăzut să fie prezentată la 6 februarie, a afirmat în faţa reprezentanţilor presei străine Julianne Smith, directoare pentru politica europeană şi NATO în cadrul Departamentului Apărării,

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 47 minute
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Marcel Ciolacu a fost primit de preşedintele Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdoğan

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu este primit, ţmarţi, la ora transmiterii ştirii, la în Curtea Palatului Prezidenţial din Ankara, de preşedintele Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdoğan. De la ora 17.00, cei doi oficiali vor participa la ceremonia de semnar

Rodeanu: PNL fără mască - înjurături şi bătaie în Parlament / Florin Roman spune că a fost agresat de Dan Vîlceanu

Mediafax acum o ora
În urmă cu puţin timp, România a văzut cum doi foşti miniştri ai PNL îşi rezolvă diferendele cu metode de cartier, învăţate în spatele blocurilor, scrie pe Facebook vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, Boigdan Rodeanu. El spu

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 2 ore
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum 55 minute
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

Preşedintele Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii

News.ro acum 55 minute
Preşedintele Klaus Iohannis va vizita, miercuri, Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Klaus Iohannnis va avea discuţii

Primul scaner cu raze X pentru combaterea activităţilor ilicite, inaugurat la Galaţi-Giurgiuleşti

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, instalarea primului scaner în Biroul vamal Giurgiuleşti, destinat autovehiculelor, reprezintă doar o parte din efortul Ministerului de Finanţe şi al Autorităţii Vamale Române de a moderniza infrast

Asma al-Assad, soţia preşedintelui sirian, suferă de o leucemie, după ce s-a vindecat de cancer la sân

News.ro acum 2 ore
Soţia preşedintelui sirian Bashar al-Assad, Asma, în vârstă de 48 de ani, care s-a vindecat după un cancer la sân, suferă de o leucemie şi va urma un tratament, anunţă marţi într-un comunicat preşedinţia siriană, relatează AFP. ”După ce a prezentat

Victor Angelescu confirmă: „Contractul lui Daniel Niculae la Rapid nu va mai fi prelungit”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Acționarul minoritar al Rapidului, Victor Angelescu, a anunțat încetarea colaborării cu președintele clubului, Daniel Niculae, implicat în dosarul materialelor pirotehnice introduse în stadion. Victor Angelescu, acționar Rapid

Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare/ Întâlnire culturală cu filosoful Gabriel Liiceanu

News.ro acum 6 ore
Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare, iar timp de două zile vor fi organizate evenimente dedicate comunităţii timişorene sub genericul „UVT pentru comunitate, pentru Timişoara!”. Va avea loc o întâlnire cultural

Vremea

București
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

15°/28°
Iasi
acum

27°
mar.

11°/27°
mie.

11°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

21°
mar.

14°/21°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

11°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

28°
mar.

14°/28°
mie.

15°/22°
joi

13°/24°
vin.

16°/20°