Douazeci de ani - frumoasa varsta! Daca ar fi sa luam in serios unitatea cronologica de masurare a democratiei propusa de Silviu Brucan, primele doua decenii de dupa decembrie 1989 au reprezentat perioada de acomodare a romanilor cu democratia. Am depasit varsta cresei, mergem la gradinita. Si putem privi, cu intelegere si amuzament, in urma, facand bilantul - inclusiv cel lingvistic, pentru ca vocabularul nostru cel de toate zilele s-a schimbat si el in nesfarsita noastra tranzitie. In doze homeopate administrate saptamanal, am trecut in revista, pana la sfarsitul anului, cateva dintre inovatiile lexicale de dupa 1989.
Spre deosebire de tarabagii, dughenari, chioscari si buticari, majoritatea ramasi (daca au ramas, daca nu cumva s-au angajat intre timp pe la stat sau pe la patroni mai istet-insurubati), ramasi, asadar, la stadiul de mic intreprinzator care impusca leul (si pe cel vechi, si pe cel nou, "greu" sau "denominat"), baietii cu un scaun sub fund s-au apucat de lucruri serioase, care inseamna munca putina, risc mic si viitor sigur: au inceput sa capuseze intreprinderile de stat. Adica sa traiasca, de obicei cu stiinta, aprobarea sau complicitatea factorilor politici sau a celor locali, pe spinarea "agentilor economici" ai statului, pe care ii vaduveau de contractele cele mai bune (transferandu-le "sereleului" deschis pe numele unei rude), oferindu-le in schimb produse si servicii scumpe, proaste si adeseori inutile (daca-i musai, cu placere!).
Insecta economica parazita care se hranea cu sangele "regiilor" (mari intreprinderi despre care se spunea ca nu se pot tine pe propriile picioare fara subventii masive de la buget) si-a dezvoltat o intreaga familie lexicala, imbogatita permanent, chiar si in ultimii doi-trei ani, prin adaptare si adecvare la noile institutii numite finantari europene:
- "capusa" propriu-zisa: "(…) «capusa»
