BRD, BCR şi Banca Transilvania sunt cele mai râvnite bănci de către cei care doresc să îşi găsească un job în sistemul bancar, potrivit unui sondaj realizat pe site-ul www.bankingjobs.ro. După cum se ştie, sistemul bancar este unul dintre cele mai dinamice segmente de pe piaţa muncii.
Extinderea anuală a reţelelor de unităţi se măsoară în numere cu patru cifre, antrenând un ritm proporţional de populare a noilor unităţi cu angajaţi, atraşi atât din afara sistemului, dar şi din alte bănci. Apetitul băncilor pentru recrutare este aşadar ridicat, aşa că cei care vor să lucreze în bancă au de unde alege.
Potrivit sondajului, cei mai mulţi dintre respondenţi au declarat că vor să se angajeze la BRD. Din cele 893 de răspunsuri la întrebarea „În ce bancă vrei să lucrezi?”, 17,36% au indicat pe cel de-al doilea jucător ca mărime de pe piaţa bancară românească. BRD a derulat anul trecut cea mai mare campanie de recrutare din sistemul bancar, angajând 2.200 de noi salariaţi.
BCR îi urmează pe cei de la BRD în sondajul www.bankingjobs.ro: 15,79% dintre respondenţi au indicat cel mai mare jucător din piaţa bancară ca instituţia creditoare în care şi-ar dori să lucreze. Poziţia a treia este ocupată de Banca Transilvania, instituţie care anul trecut a angajat aproape 2.000 de persoane.
Conform sondajului, 12,32% dintre respondenţi vor să muncească în cadrul acestei instituţii. Oficialii BT estimează că numărul de angajaţi va creşte anul acesta cu aproximativ 600 de persoane. Urmează Raiffeisen Bank, locul al treilea din ierarhia cotelor de piaţă după active fiind indicat ca angajatorul preferat de 9,63% din respondenţi.
La mică distanţă se afla Alpha Bank, instituţia fiind aleasă de către 8,40% din participanţii la sondaj. Pe locurile următoare se regăsesc un jucător important din topul 10 după active, ING, cu 5,94%, şi o bancă din eşalonul al doilea,