Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dragomir spune că Steaua va primi trofeul de campioană în ultima etapă

Publicat in Gandul, marți 7 mai 2013 ·

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat, marţi, că, din discuţiile avute cu oficialii FC Steaua, formaţia roş-albastră va primi trofeul de campioană la finalul partidei de pe teren propriu cu FC Braşov, programat în ultima etapă, la 29 mai.

"Campioana s-a decis acum, în preajma Paştelui. Am vorbit şi cu Gigi Becali, l-am felicitat pentru câştigarea titlului. Nu era fericit pentru asta, el era fericit că se duce la biserică. Din auzite, cei de la Steaua vor să primească trofeul şi tricourile de campioni la meciul cu FC Braşov. Nu am însă nimic scris oficial, eu spun doar din discuţiile pe care le-am avut cu ei", a explicat Dragomir.

Preşedintele susţine că Steaua poate accede în grupele Ligii Campionilor dacă va fi cap de serie în tururile preliminare. "Din ce am citit în ziare ar fi foarte bine cu Steaua cap de serie. Şi dacă ar avea norocul să cadă cu ce echipe am citit eu azi atunci am avea o echipă în Liga Campionilor, iar asta ar fi un lucru foarte bun. Nu o să cădem cu Dinamo Zagreb, o să cădem cu altele din Malta sau mai ştiu eu de pe unde. Iar în turul trei preliminar o să cadă tot bine", a adăugat Dumitru Dragomir.

În acelaşi timp, oficialul Ligii nu crede că performanţa echipei Steaua din 1986 mai poate fi repetată de o formaţie din România. "Ca să repeţi performanţa Stelei din 1986 îţi trebuie cel puţin o jumătate de miliard de euro. Banii ăştia trebuie să îi bagi în nişte jucători, dar nici atunci nu ştii dacă poţi să baţi pe Barcelona, pe Bayern Munchen, Real Madrid, Chelsea sau Dortmund. În 1986 a fost o conjunctură favorabilă, Steaua a strâns toate valorile din ţară, sau aproape toate exceptând Dinamo, şi a făcut acea echipă", a afirmat Dragomir.

Oficialul LPF nu îl sfătuieşte pe antrenorul Laurenţiu Reghecampf să plece de la Steaua la finalul acestui sezon în ciuda relaţiei tensionate între

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 3 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 5 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 6 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 8 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 10 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 8 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 4 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum 2 ore
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 3 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 10 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

18°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

13°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°