Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Democrat-liberalii doneaza indemnizatiile

Publicat in Buna Ziua Iasi, joi 31 iulie 2008 ·

• Democrat-liberalii vor amplasa sapte corturi in municipiul Iasi pentru ca populatia sa poata dona atat bani, cat si alimente sau haine

Drama locuitorilor din localitatile afectate de inundatii a sensibilizat nu numai locuitorii din zonele neafectate, ci si pe liderii formatiunilor politice. Astfel, partidele au inceput sa stranga fonduri pentru ajutorarea celor afectati de furia apelor. Unul din partidele de pe scena politica ieseana care intentioneaza sa demareze o campanie pentru strangerea de fonduri si bunuri este PD-L. Liderii ieseni ai partidului au aratat ca fiecare membru isi va dona indemnizatia de consilier sau parlamentar pentru ajutorarea celor sinistrati din zonele afectate de inundatii. Democrat-liberalii sustin ca membrii partidului isi vor dona indemnizatiile pe o luna, doua sau trei, iar sumele care au fost stranse in final sa fie donate celor care au ramas fara locuinte. Totodata, membrii PD-L au aratat ca pe raza municipiului vor fi amplasate sapte corturi in diferite zone, pentru ca cetatenii sa poata dona de la bani la alimente si imbracaminte.

"Ne indreptam atentia catre cei evacuati, pentru ca acolo este durerea cea mai mare. Actiunea pe care o desfasuram nu are caracter politic, dorim doar sa fim alaturi de oameni. Actiunea are o alta componenta. Fiecare membru PD-L, indiferent ca este vorba de consilieri locali sau judeteni, deputati sau senatori, isi va dona indemnizatia pe minim o luna, doua sau trei, fiecare dupa cum doreste", a aratat Constantin Serban, consilier judetean PD-L. Totodata, membrii PD-L vor ca aceasta campanie sa cuprinda, pe langa localitatile afectate din judetul Iasi, si pe cele din judetul Suceava, zona care a fost cea mai afectata de furia apelor. "Am luat legatura si cu autoritatile din judetul Suceava, unde vom trimite ajutoare in localitatile care au fost cel mai grav afectate

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un autocar cu 40 de copii a luat foc pe autostradă, în judeţul Alba

HotNews acum 43 minute
Un autocar în care se aflau 40 de copii şi 6 adulţi a luat foc, vineri seară, pe autostrada A10, în judeţul Alba. Nu s-au înregistrat victime. Ambulanță SMURDFoto: © LCVA | Dreamstime.com „Detaşamentul de pompieri Alba Iulia a fost solicitat să inte

Biden a prezentat un nou plan de încetare a focului, propus de Israel

Mediafax acum o ora
„Este timpul ca acest război să se încheie şi să înceapă ziua de după”, a declarat Biden. Noua propunere pe care Biden a prezentat-o vineri este alcătuită din trei etape. Prima ar fi o încetare a focului cu o durată de şase săptămâni. În această per

Partidul lui Viktor Orban boicotează o dezbatere parlamentară pe tema spionajului rusesc

HotNews acum 24 minute
Fidesz, partidul lui Viktor Orban, aflat la putere în Ungaria, a boicotat vineri seară o sesiune parlamentară extraordinară convocată de opoziţie în legătură cu atacurile cibernetice ruseşti, minimalizate de guvern, relatează AFP. Viktor OrbanFoto:

Ciolacu spune că a salvat prezenţa la vot: dacă nu ar fi fost comasate europarlamentarele cu localele, ar fi sub 25%

Mediafax acum 3 ore
„Sunt prim-ministrul al României. Vremelnic.. (…) Eu nu iau decizii în funcţie de PSD sau de PNL. A fost o decizie pentru că, dacă nu ar fi fost comasarea europarlamentarelor cu localele, prezenţa la vot în acest moment ar fi fost una sub 25%. Ăsta

Ciolacu, despre candidatura lui Geoană: „Nu-și dorește să fie să fie susținut de PSD/ Este exclus ca partidul să nu aibă candidat”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a afirmat, vineri, la Alba Iulia, referindu-se la posibilitatea ca PSD să îl susţină pe Mircea Geoană la alegerile prezidenţiale, că acesta a spus că nu doreşte să fie susţinut de Partidul Social Democrat,

Joe Biden îi răspunde lui Trump, după condamnare: "Nimeni nu este mai presus de lege"

Ziare.com acum o ora
Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a reacționat după ce predecesorul său, Donald Trump, a primit verdictul în procesul Stormy Daniels. Biden a subliniat că decizia juriului new-yorkez arată că principiul american conform căruia nimeni nu este m

Incendiu la un depozit de mase plastice din Bacău. A fost trimis mesaj RO-Alert

Mediafax acum 4 ore
La faţa locului au fost trimise patru autospeciale de stingere şi o ambulaţă SMURD, iar ulterior forţele au fost suplimentate cu patru autospeciale de stingere şi o ambulanţă SAJ. Potrivit ISU Bacău, incendiul se manifestă violent, cu flacără şi deg

Donald Trump, prima conferinţă de presă după ce juriul l-a găsit vinovat în cele 34 de capete de acuzare. Remarci dure la adresa judecătorului şi critici despre conducerea Biden

Mediafax acum 4 ore
Donald Trump, fostul preşedinte al SUA şi principalul contracandidat al lui Joe Biden la alegerile prezidenţiale din luna noiembrie, a susţinut vineri, 31 mai, prima conferinţă de presă după ce a primit verdictul juriului. Trump a fost găsit vinovat

Patriarhul Daniel deplânge o criză a familiei, care se manifestă în numărul mare de avorturi şi divorţuri, creşterea violenţei în familie şi a delicvenţei juvenile

HotNews acum o ora
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), PF Daniel, afirmă că „trăim într-un context dominat de o mentalitate individualistă, care minimalizează rolul primordial al familiei în educarea copiilor”. Patriarhul Daniel vorbeşte despre o criză a famil

Trapperul Gheboasă, trimis în judecată pentru deţinere de droguri

HotNews acum 6 ore
Trapperul Gabriel Gavriş, cunoscut cu numele de scenă Gheboasă, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru deţinere de droguri în vederea consumului, informează Agerpres. Trapperul Gheboasă, în concertFoto: AGERPRES „Din probele administr

Vremea

București
acum

23°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/32°
lun.

21°/34°
Iasi
acum

20°
vin.

12°/28°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/31°
lun.

17°/30°
Constanta
acum

17°
vin.

16°/22°
sâm.

17°/25°
dum.

20°/25°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/24°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/25°
lun.

14°/22°
Timisoara
acum

17°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°
dum.

15°/27°
lun.

16°/25°