La noi, intr-un chip, am impresia, endemic (efectul unei prolongate autarhii culturale si, ergo, al unor bovarisme care au fermentat peste masura de mult; sau 70 de ani de URSS vi se pare insuficient?!) panem et circenses contin un ingredient secret, nedeclarat pe ambalaj. De vreo zece ani si mai bine, invariabil, in ultima decada a lunii august (plina ochi de sarbatori, una mai simandicoasa decit alta, de-ar fi sa citez doar Ziua Independentei - un mic si tot mai slab halucinogen pentru patriotul mediu, caruia ii repugna sincer discernamintul, dar ii place, in schimb, socializarea bahico-guturala prin agora) in orasul nostru isi desfasoara sofisticatele atelaje de scripeti, minere, butoane, transmisii etc. caruselul. As fi tastat "calusei", fiindca imi suna mai firesc, ma transporta insesizabil intr-o mitologie domestica, unde ma pot regasi pe mine insumi, o haimana de vreo cinci ani, alaturi de carutasul satului; sau pe mica, in vesnicul ei bariz de cit, cum sta la poarta si ne petrece, nepoti directi si mai colaterali (ca eram o droaie), cu ochii ei albastri, maruntica si vulnerabila, curat ca o papadie... Dar vorba aceasta din urma ("calusei") nu te ajuta la nimic: localnicul stringe din umeri si te intreaba ritualic ce ai in vedere (cind nu te sictireste conform dulcii cutume a locului). Asa ca singurul substantiv "eligibil" in cazul de fata tot cel amintit initial ramine. In sine, ma grabesc sa precizez, nu are nimic reprobabil, dimpotriva: rezuma o lume de basm, un tarim fabulos; este, adica, inocent. Decalez, deci, fara pic de concesie conjuncturii, termenul de fenomen, caci una e acceptia dictionarului si alta, cu totul alta, din pacate, cea a strazii. Poate ca aiurea lucrurile stau intr-o fericita concordanta, caruselul de pe toloaca (sau din centrul civic, ca in cazul despre care fac vorbire) fiind, riguros, caruselul la care se refera dictionarul. Adica n