Luca Pitu impune, prin el insusi, o figura atipica de savant eco/logist, mic turn babel de limbi etranjere, unele scoase din morti, rozator de biblioteca, exe/geto-dac lautrea(de)monic si sondor al sentimentului romanesc al urii de sine, fara a etala, in exces, iubirea fata de altii sau de el insusi, tragind brazda adinca si subtire peste haturile literar-cogitative. Stilul lui este recognoscibil chiar in absenta semnaturii. Si inimitabil. Ceea ce Securitatea numea deja, in sens restrins, „Grupul de la Iasi", Cajvaneutul ii identifica, in sens larg, drept „Bahluvieni Atipici si Independenti", „formatiune cu geometrie variabila", unde incap, „in marea noastra varietate socio-profesional-umana", cam toti nemultumitii din biosfera universitara: vreo 30-40 la numar. La rigoare, obiectiv fiind,Obiectivul ii aseaza pe caprarii, observind ca „nu intilnesti nici o trasatura relevanta ce li se poate aplica la toti cei insirati prin rapoartele sexcuristice, prin pirele surselor, in referintele de istorii literare si dictionare de autori". Ramin, razvratiti puri, doar citiva (Dan Petrescu, Liviu Antonesei, Al. Calinescu, Luca Pitu insusi); multi sint „dizidenti camuflati"; altii - „nealiniati" (la politichie); sau „contemplativi". In marele ei avint, Securitatea ii cam face talmes-balmes, punindu-le in circa gindiri si actiuni la care nicicum nu se dedasera. Dar - constata cu naduf Obiectivul - „Securienii, ei, trebuiau totusi sa-si creeze din orice rahat front de lucru spre a-si justifica lefile fabuloase si privilegiile numeroase". Multe din rapoartele lor sint „cam necompetente (...), pline de nume proprii, romanesti sau etranjere, scrise gresit, confuzii policrome, incurcaturi de date, dezinformari intentionate ale surselor, acceptate ca adevaruri metafizicale, expresii in limba de lemn cu miliardele, virgule tot timpul intre subiect si predicat, dezacorduri gramaticale sup