Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei directori de la RADET, trimişi în judecată pentru luare de mită

Publicat in Romania TV, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Procurorii DNA au trimis în judecată trei membrii ai conducerii RADET, respectiv Ion Voicu (director general), Daniel Ovidiu Gărduş (director exploatare şi mentenanţă) şi Dan Mavrodin (director economic şi comercial), aceştia fiind acuzaţi de luare de mită.

În cursul lunii februarie 2013, Ion Voicu şi Dan Mavrodin au cerut de la reprezentantul unei societăţi comerciale suma de 600.000 lei (reprezentând 10% din suma pe care RADET Bucureşti o datora societăţii respective în baza unui contract), pentru a începe efectuarea plăţilor aferente materialelor livrate de către această societate, potrivit unui comunicat al DNA.

În perioada februarie-martie 2013, cei doi directori au primit, în trei tranşe, suma totală de 148.800 lei. Banii i-au fost remişi lui Dan Mavrodin, o parte din aceste sume fiindu-i date apoi lui Ion Voicu.

De asemenea, pe 25 februarie 2013, Ovidiu Daniel Gărduş a primit de la reprezentantul aceleiaşi societăţi comerciale suma de 5.000 lei, pretinsă anterior, în scopul de a nu exercita unele atribuţii de serviciu ce ar fi avut consecinţe negative asupra derulării contractelor încheiate de RADET Bucureşti cu respectiva societate.

La data de 22 ianuarie 2013, Ovidiu Gărduş a mai primit o altă sumă, de 50.000 lei, prin intermediul aceleiaşi persoane, de la reprezentantul altei societăţi comerciale care avea contracte cu RADET Bucureşti, după ce, anterior, condiţionase continuarea implementării contractelor de primirea acelei sume de bani.

În acelaşi scop, al derulării în bune condiţii a contractului, Ovidiu Daniel Gărduş i-a cerut reprezentantului acestei ultime societăţi comerciale să efectueze plata cazării în cuantum de circa 1.000 euro pentru două camere duble la un hotel din Paris, cu ocazia unei excursii pe care directorul împreună cu alte persoane intenţionau să o facă în luna aprilie 2013.

De

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Creditorul în criptomonede Genesis Global va returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede în cadrul falimentului

News.ro acum 2 ore
Creditorul în criptomonede Genesis Global a primit aprobarea unei instanţe de a returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede, într-o lichidare în cadrul falimentului, în timp ce proprietarul său, Digital Currenc

Căutările celor 3 marinari dispăruţi în urma scufundării navei sub pavilion Tanzania în Marea Neagră au fost reluate

Ziua Constanta acum 52 minute
Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat , că au fost reluate

Alexandru Rafila: Voi sprijini, alături de CNAS, menţinerea veniturilor pentru medicii de familie şi diversificarea serviciilor medicale pe care le fac

News.ro acum 44 minute
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat, cu ocazia sărbătoririi Zilei Medicului de Familie, că va sprijini, împreună cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, „menţinerea veniturilor pentru medicii de familie şi diversificarea serviciilor

Un autoturism de lux semnalat furat din Marea Britanie a fost descoperit în trafic de poliţiştii de frontieră ieşeni - VIDEO

News.ro acum 44 minute
Poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit în cadrul unei acţiuni şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism de lux, care figura în bazele de date ca fiind furat din Mare

Producţia de ţiţei a României a scăzut cu 3,4%, în primele trei luni din 2024

Capital acum o ora
În primul trimestru al anului 2024, România a produs o cantitate de țiței de 682.400 de tone echivalent petrol (tep), înregistrând o scădere de 23.900 tep (-3,4%) față de aceeași perioadă a anului anterior, conform datelor centralizate de către Inst

Amenzi pentru taximetriștii din zona aeroporturilor. Ce nereguli au fost descoperite

Ziare.com acum o ora
Un control al Direcţiei de Poliţie Transporturi privind legalitatea desfăşurării transportului rutier în regim de taxi, în regim de închiriere şi în domeniul transportului alternativ, efectuat pe data de 13 mai, în zona aeroporturilor civile din Rom

Motivul pentru care Oleksandr Usyk a mers la spital după victoria cu Tyson Fury

Gazeta Sporturilor acum 49 minute
Ucraineanul Oleksandr Usyk a mers la spital, după victoria la puncte în faţa englezului Tyson Fury, sâmbătă seara, la Kingdom Arena din Riad (Arabia Saudită). El s-a temut că a suferit o fractură de maxilar în timpul meciului, informează agenția de

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Adevarul acum o ora
Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară (minus 0,04%), aproape 63,9% dintre acestea fiind în administraţia publică centrală, co

Marcel Ciolacu anunță investiții record în spitalele din Moldova

Ziua News acum o ora
De mai bine de 15 ani se vorbește despre construcția unor spitale regionale, unul dintre ele fiind la Iași. În sfârșit, acest spital devine realitate după ce Guvernul a direcționat resurse semnificative către îmbunătățirea infrastructurii sanitare d

LIVE DE LA 14:30 Oțelul Galați - U Cluj, primul baraj pentru Conference League » Echipele probabile + cele mai tari cote

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Oțelul Galați - U Cluj este primul baraj pentru calificarea în preliminariile Conference League. Meciul are loc duminică, 19 mai, de la ora 14:30, și poate fi urmărit în format liveTEXT pe GSP.ro. Oțelul Galați (4-3-3) Antrenor U Cluj (4-4-1-1) Antr

Vremea

București
acum

20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

17°
dum.

13°/17°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°