Vă ziceam săptămîna trecută: am ajuns pentru prima oară într-o sală de tribunal, pentru că am contestat o amendă radar, undeva, prin judeţul Dîmboviţa. Am avut ocazia să constat pe propria-mi piele cum stă treaba cu respectul pentru cetăţean (ei îi spun justiţiabil), cît de repede se mişcă actul justiţiei (ei îi spun „a judeca cu celeritate“) şi care e nivelul de seriozitate al actului judecăţii. La primul punct, m-am lămurit repede: gunoi, mizerie, buticăreală. Aşa arată holul tribunalului. Lipsă totală de respect pentru reguli: doamnele şi domnii avocaţi trag din ţigări chiar sub semnele care interzic fumatul, pe jos nu s-a mai măturat în ultimii zece ani, toaleta este insalubră şi se află în altă clădire. Vă ziceam, însă, că doamna judecătoare era o persoană hotărîtă să fie riguroasă pînă la ultima virgulă.

DE ACELASI AUTOR Românul, tocilarul clasei Indianul de oţel Mici (şi) confuzii (Tot despre) 15 ani de integrare europeană Iaca, obsesia asta a numitei doamne m-a făcut să asist la o scenă lămuritoare pentru mine, profanul într-ale procedurilor. Aşadar, acum vreo cinci ani, într-o pădure din judeţ, un domn (pîrîtul) a tăiat 81 de copaci. „Furt! Mi-a tăiat din pădure!“ – zice reclamantul. Se ajunge la judecată. În faţa instanţei, atunci, în 2008, pîrîtul zice clar că pomii respectivi erau la soacră-sa în pădure, nu la reclamant. Prejudiciul estimat: 603 lei noi. Eu nu prea pricep cum pot valora 81 de pomi doar şase milioane, dar rămîn cu nelămurirea mea. Acum, ce să faci? Cine o avea dreptate? Se cere expertiză de la Romsilva, de la fondul funciar, de la cadastru. Toate astea au durat. Necaz mare: ambii (pîrîtul şi reclamantul) au murit, între timp. A murit şi soacra. Cum să închizi dosarul? Simplu (?) Chemi drept martori pe moştenitori. Au fost chemaţi în faţa instanţei cam zece oameni. Au venit cinci, total nedumeriţi. „Ştiţi de ce aţi fost citaţi?“