Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Daruri pentru toţi pandurii

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 28 decembrie 2011 ·

Clubul Pandurii Târgu Jiu a împărţit cadouri tuturor grupelor de copii şi juniori, eveniment la care a participat şi căpitanul Mihai Pintilii

Circa 200 de copii s-au prezentat în Ajunul Crăciunului la Stadionul „Municipal“ din Târgu Jiu pentru a primi darurile de Moş Crăciun din partea clubului Pandurii: un calendar cu echipa de Liga 1 şi o plasă de dulciuri. La eveniment au luat parte şi trei dintre componenţii echipei de prima ligă, Mihai Pintilii, Florin Popete şi Ionuţ Tătaru, alături de oficiali ai clubului. Secretarul general al clubului Pandurii, Daniel Băloi, le-a dat cea mai bună veste micuţilor fotbalişti, și anume că de la anul se vor muta în casă nouă. „Cel mai frumos cadou pe care Moşul vi-l aduce este noul sediu al Centrului de Copii şi Juniori. Sperăm ca în luna aprilie a anului viitor să inaugurăm parterul, unde vor fi vestiarele, magazia şi bazinele de recuperare, iar spre sfârşitul anului sperăm să încheiem lucrările şi la etaj, unde se află trei birouri, o sală de conferinţe, şapte apartamente şi 14 camere duble. Conducerea clubului Pandurii, după cum vedeţi, continuă să investească în Centrul de Copii şi Juniori, mai ales că 2011 a fost cel mai bun an al nostru. Doi jucători produşi de Centru, Marian Pleaşcă şi Ionuţ Rada, au debutat pentru naţionala de seniori, respectiv naţionala de tineret a României. Este maximum ce-ţi poți propune, să ai jucători la toate nivelurile echipelor naţionale de fotbal. Vă mulţumim! Viitorul este asigurat“, a spus Băloi.

Pintilii: Să munciţi, să daţi totul pe teren!

Căpitanul echipei Pandurii, Mihai Pintilii, a arătat tinerilor jucători calea spre succesul în fotbal. „Mă bucur că sunt alături de voi. Să vă dea Dumnezeu sănătate! Ca să ajungi mare trebuie să munceşti, să dai totul pe teren ca să te aplaude lumea. La mulţi ani şi toate cele bune!“. Şi Popete, originar din Târgu Jiu, l

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina - Statele Unite acuză Rusia că a folosit de un agent chimic împotriva soldaţilor de la Kiev

News.ro acum 48 minute
Statele Unite au acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind armele chimice (CWC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat publicat miercuri. Rusia foloseşte, de aseme

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 10 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 8 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 8 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 8 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 13 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 7 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 11 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

8°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°