Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campioana olimpică la schi Lindsey Vonn divorţează

Publicat in Adevarul, luni 28 noiembrie 2011 ·

Campioană olimpică şi dublă campioană mondială, schioarea americană Lindsey Vonn a anunţat că a început procedurile pentru a divorţa de soţul său, Thomas, cel care îi era şi antrenor. Cei doi s-au căsătorit în 29 septembrie 2007.

Sportiva a explicat că nu se află în cel mai bun moment al vieţii sale: "Trec printr-un moment foarte dificil în viaţa privată şi sper că dorinţa mea de a fi discretă va fi respectată de toată lumea", a declarat Vonn. În urmă cu câteva zile, campioana anunţase că l-a angajat pe antrenorul Jeff Fergus. Ea a precizat că se va antrena alături de coechipierile sale din echipa de schi a SUA.

Născută în 18 octombrie 1984, la Saint Paul, în statul american Minnesota, Lindsey a devenit în 17 februarie 2010 prima campioană olimpică la coborâre din SUA. Ea a fost declarată sportiva anului trecut de către Fundaţia Laureus.

În octombrie trecut, ea a câştigat slalomul uriaş de la Solden. A fost prima victorie a ei în această probă. Graţie acestui succes, Lindsey a intrat în clubul restrâns al schioarelor care au câştigat cel puţin o manşă a Cupei Mondiale în cele cinci discipline din schiul alpin, alături de Petra Kronberger, Pernilla Wiberg, Janica Kostelici şi Anja Paerson.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat din Feteşti a murit încercând să facă o bombă artizanală / Materialele folosite i-au explodat în locuinţă

HotNews acum 7 ore
Un bărbat de 44 de ani din judeţul Ialomiţa a murit încercând să facă o bombă artizanală în locuinţă. Materialele folosite au explodat. În imobil anchetatorii au găsit articole pirotehnice şi elemente de muniţie, potrivit News.ro. Politie cu girofar

Moarte groaznică pe aeroportul Schiphol din Amsterdam. O persoană a fost aspirată de motorul pornit al unui avion

News.ro acum 4 ore
O persoană a murit după ce a ajuns în motorul unui avion în funcţiune pe aeroportul Schiphol din Amsterdam, a anunţat miercuri compania aeriană olandeză KLM, relatează SkyNews şi BBC. Într-o postare pe X, aeroportul Schiphol a descris incidentul ca

UPDATE - Cum a justificat Curtea de Apel Ploieşti scoaterea din arest a fiilor vrăjitoarei Sidonia, acuzaţi de crima din Padina: Gravitatea faptelor nu poate constitui singurul temei de apreciere a pericolului / Ei susţin că se aflau în legitimă apărare

News.ro acum 6 ore
Judecătorii Curţii de Apel Ploieşti, care au decis scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi cunoscuţi în lumea interlopă care au ucis un om la o petrecere dintr-o pensiune din judeţul Dâmboviţa admit că există probe că cei trei au comis fapt

David Popovici a câştigat proba de 200 m liber din cadrul etapei de Mare Nostrum de la Barcelona - VIDEO

News.ro acum 7 ore
David Popovici a câştigat, miercuri, proba de 200 m liber din cadrul etapei de la Barcelona a circuitului Mare Nostrum. Popovici a fost cronometrat cu timpul 1:44.74, record al competiţiei. Pe locul doi s-a clasat sud-coreeanul Sunwoo Hwang (1:45.68

Cerşetor din judeţul Sibiu, cercetat pentru dare de mită / A vrut să dea unui poliţist 100 de euro pentru a nu-l amenda / Le-a cerut agenţilor să-l ducă acasă cu autospeciala de Poliţie

News.ro acum 11 ore
Un bărbat de 72 de ani din judeţul Sibiu este cercetat pentru dare de mită, după ce a vrut să dea unui poliţist 100 de euro pentru a nu fi amendat pentru cerşetorie. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au dispus, miercuri, reţinerea

Adriean Videanu şi Ioan Niculae, achitaţi definitiv în Dosarul Romgaz

News.ro acum 11 ore
Omul de afaceri Ioan Niculae şi fostul ministru Adriean Videanu au fost achitaţi definitiv miercuri, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul Romgaz.

Sfidare în Georgia: Circa 200 de ONG-uri anunţă că nu se vor supune legii "influenţei străine"

News.ro acum 6 ore
Circa 200 de ONG-uri georgiene au anunţat miercuri că vor refuza să se supună legii privind "influenţa străină", adoptată cu o zi înainte la iniţiativa partidului de guvernământ, deşi au fost săptămâni de manifestaţii prin care populaţia şi-a exprim

Două reactoare de 16 milioane de euro, puse în funcțiune la Petromidia

Wall-Street.ro acum 9 ore
Rompetrol Rafinare a introdus în fluxul operaţional al rafinăriei Petromidia două reactoare moderne, parte din instalaţia de Hidrofinare Distilat de Vid (HDV), care urmează să atingă parametri operaţionali optimi în cel mai scurt timp, investiţia ri

Ambasadorul SUA la NATO: Nu toţi aliaţii sunt dispuşi să-l susţină pe Mark Rutte, dar nu trebuie să ne alarmăm. Mă aştept ca procesul de selecţie a secretarului general să fie încheiat până la summitul din iulie

News.ro acum 6 ore
Ambasadoarea SUA la NATO, Julianne Smith, a declarat miercuri că aliaţii continuă să discute despre candidaturile la şefia NATO a premierului olandez Mark Rutte şi a preşedintelui României Klaus Iohannis şi a recunoscut că, deşi favorit clar, şeful

Hansi Flick, anunţat oficial ca nou antrenor la FC Barcelona

Mediafax acum 13 ore
Potrivit Reuters, Flick va avea misiunea de a relansa soarta Barcelonei, după ce echipa catalană nu a reuşit să câştige niciun trofeu în acest sezon sub conducerea lui Xavi Hernandez, care a fost demis vineri. Într-un comunicat, clubul a precizat că

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/24°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/32°
Iasi
acum

13°
joi

13°/22°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/29°
Constanta
acum

12°
joi

12°/19°
vin.

16°/23°
sâm.

18°/24°
dum.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/25°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/25°