Asemenea personajului lui F. Scott Fitzgerald, singura caiacistă medaliată cu aur la şase Olimpiade întinereşte pe măsură ce urcă în vîrstă
S-a născut la 42 de ani. Nu la maternitate, ca toţi bebicii, ci în Centrul de Canotaj Schinias. Atena. Undeva prin vara lui 2004. Pur şi simplu întîmplător, atunci aveau loc Jocurile Olimpice. Medicii s-au speriat: ce om scoate primul “oaaa” cu o medalie la gît? Au trecut peste şoc şi au dat să o îmbrăţişeze: devenise cea mai în etate caiacistă aurită din istoria Olimpiadelor. A început să crească, ajungînd la 38 de ani. Şi-a aniversat ziua undeva pe la Antipozi. 2000. Lîngă tort “parcase” două medalii de aur, la K-2 şi K-4 pe 500 de metri.
O aurărie şi-o argintărie
A început să meargă, copăcel-copăcel, undeva pe la 34 de ani. Semenii se uitau la ea şi nu pricepeau: cum poate un om dribla trecerea timpului? 1996, pămînt american. Cum să nu-şi aducă aminte ce scria pe ce-i puseseră la gît: “Games of the XXVI Olympiad”? O aurărie şi o argintărie.
De scris, a prins a buchisi slovele la 30 de ani. Creştea. 1992, Barcelona. Soare. Cald. Germanie reunificată. Ea, venită din RDG, ea, ostaş al marii armate din Republica Democrată, ea, tovarăşul maior, reprezentantă a capitaliştilor? Doar o medalie, singură, la 500 de metri…
Cel mai mult i-a plăcut la Seul, în 1988. Avea 26 de ani, ştia toate literele, putea citi. S-a bătut în diplome cu al său bărbat, Jörg Schmidt, argint la C-1 pe un kilometru. L-a învins, cu două “galbene”. Metalul ăla preţios.
Urca în vîrstă. Ajunsese la 22 de ani. Los Angeles, America, oauuuu, America! Era sătulă de vizitele în statele vecine şi prietene. I-au tăiat macaroana. “Ţările comuniste boicotează jocurile imperialiste”, a auzit. Doar un nebun, unu’ Ceauşescu, a trimsi acolo un comando. N-a zis nimic. A rămas acasă, dar cum tot simţea că se înalţă şi hainele nu o mai încap,
