Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CAS şi Curtea de Conturi se vor întâlni în instanţă

Publicat in Monitorul de Vrancea, sâmbătă 28 septembrie 2013 ·

Curtea de Conturi a României a respins contestaţia depusă de Mihai Copaci, preşedintele Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Vrancea, la decizia în baza căreia peste şase mii de ţărani au fost scoşi datori la sănătate. Contestaţia a fost depusă la Curtea de Conturi în luna iulie.

Pentru că nu a avut câştig de cauză la Curtea de Conturi, Copaci s-a adresat instanţei de judecată, dosarul urmând a fi soluţionat de magistraţii Curţii de Apel Galaţi. „Referitor la impunerea persoanelor care au obţinut venituri din agricultură, Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României a respins contestaţia Casei de Asigurări de Sănătate Vrancea. În aceste condiţii, noi vom înainta pe rolul instanţei de la Curtea de Apel Galaţi o acţiune din perspectiva încheierii privind respingerea contestaţiei Casei de Asigurări de Sănătate Vrancea şi solicităm anularea deciziei Curţii de Conturi. Acţiunea a fost formulată şi transmisă prin Poştă”, a spus Mihai Copaci.

Între timp, tot mai mulţi agricultori, dintre cei scoşi datori la sănătate, solicită instanţei de judecată exonerarea de la plata sumelor aferente perioadei 2009-2011, a majorărilor şi penalităţilor de întârziere.

Reamintim că la începutul lunii iunie 2013, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a înştiinţat CAS Vrancea că 6.069 persoane fizice figurează cu datorii la sănătate, după ce au obţinut venituri din agricultură în perioada 2009-2011, venituri pentru care ar fi trebuit să cotizeze cu 5,5 % la CAS. Valoarea totală a datoriilor se ridica la 8 milioane de lei.

Din totalul de 6.069 de ţărani care au fost scoşi datori la sănătate, peste 4 mii au primit înştiinţări de plată de la CAS Vrancea. 1.600 nu au mai primit înştiinţări, deoarece au datorii sub 40 de lei, iar potrivit Codului de procedură fiscală acestea sunt anulate. Reprezentaţii CAS au precizat în urmă cu

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 7 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 9 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 9 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 11 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 11 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 8 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 7 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 10 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 11 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum 5 ore
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

14°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°