Mai mulţi suporteri ai Stelei care se întorceau marţi noapte din Bucureşti, de la meciul cu FC Basel, au fost implicaţi într-un grav accident rutier, în apropiere de Predeal. Opt dintre ei au ajuns la spital, iar doi sunt în comă după ce cele trei maşini în care se aflau au fost spulberate de un camion scăpat de sub control.
Accidentul s-a petrecut la ieşirea din Predeal, spre Azuga. Şoferul unei autoutilitare care mergea dinspre Braşov şi spre Bucureşti nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a intrat în balans şi s-a răsturnat, acroşând alte două autoturisme. De asemenea, şoferul unei ale maşini nu a reuşit să frâneze la timp şi a intrat în coliziune cu această autoutilitară.
La faţa locului s-au deplasat patru echipaje SMURD, două ambulanţe, un echipaj cu apă şi spumă şi unul de descarcerare. Potrivit România TV, opt persoane au fost transportate la spital, două dintre ele fiind în comă, un copil în vârstă de 11 ani şi un adult în vârstă de 61 de ani.
Toate victimele se întorceau de la meciul Steaua - FC Basel, jucat marţi seara în grupele Ligii Campionilor şi încheiat la egalitate, scor 1-1.