Paraziti de Marius von Mayenburg
Teatrul ARIEL, Tirgu-Mures
Regia artistica: Alina Nelega
Cu: Radu Binzaru, Elena Purea, Adela Lazar, Mircea Silaghi, Viorel Meraru
Muzica originalã: Zeno Apostolache
Intr-un spatiu gol, delimitat astfel incit sa sugereze o cruce imensa ce se insinueaza printre spectatori (sa-si aminteasca acestia ca fiecare-si poarta crucea, chiar daca nu toti o recunosc...), doua cupluri pornesc dialogul abrupt, fara nici un soi de „introducere“, fara nici o dozare de tensiune, fara nici un fel de „artificii“, brutal, violent, fara menajamente, dar si fara motivatii.
Asta e felia de viata, asta este violenta noastra cea de toate zilele, violenta a limbajului, dar si a gestului, violenta din interiorul cuplului care, in aparenta, mimeaza blinda intelegere si chiar fericirea. Exista in aceasta piesa doua cupluri tinere, destul de tinere pentru a lasa loc unei raze de speranta. Intr-unul dintre cupluri, ea este gravida, iar el o brutalizeaza, o terorizeaza, o batjocoreste, caci, in fond, e un neputincios cu gura mare, iar ei nici ca-i pasa, nu-i pasa nici de copilul care se va naste precis sub forma unei mingi de gudron, datorita tigarilor pe care le inghite masiv ca o adevarata mama dragastoasa.
Nu-i pasa nici de viata, se gindeste ca ar fi interesant daca s-ar sinucide, macar sa incerce putintel. Totu-i scirbos in jurul ei, totul ii produce greata, chiar si mincarea din spitalul cel curat si occidental. In celalalt cuplu, el este un handicapat fixat in scaunul cu rotile, iar ea este o femeie tinara, plina de viata, care are nevoie, firesc, de barbati intregi, capabili, dotati si asa mai departe. Dar ea il iubeste pe el in continuare, chiar daca-l mai insala putintel, iar el se chinuie sa o creada si atunci o chinuie si pe ea, ce naiba sa faca altceva din moment ce este fixat in nenorocitu
