Au trecut 50 de zile. Pline cu semne de intrebare. Pline de tristete si de revolta. Am acceptat insa, in final, ca exista o alta vointa – cea a destinului – mai puternica decat vointa mea. Si merg mai departe… Cu recunostinta pentru familie, pentru prietenii mei de la Jurnalul National, pentru cei de la Antena 3, si pentru multi altii – cei care nu s-au intrebat nici o clipa cat de „superficiala” poate fi o rana la distanta de 1mm de carotida si nici ce urme lasa in suflet un glont cu calibrul 38 special.
Acum, instalat in spatiul de 4 m² „rezervat” mie, fara ostilitate, la celebrul penitenciar Jilava, prin respectarea tuturor regulilor, vreau sa-mi demonstrez, in primul rand mie, ca obiectivul celor care si-au dorit „eliminarea mea din societate”, nu poate fi atins, libertatea insemnand si (sau, poate, in primul rand) o chestiune interioara bazata pe ganduri si pe sentimente.
Stiu, istoria contra-factuala inseamna sa proiectezi nostalgie peste sentimentele de frustrare din prezent. „Cum ar fi fost daca…?”
Am recitit „Decalogul Presedintelui”, angajamentul meu, din 2004, din campania la prezidentiale, „pentru un mandat al dezvoltarii si modernizarii Romaniei”, construit pe 10 piloni importanti.
As vrea sa vi-i reamintesc:
1) Continuarea proiectului politic al reconcilierii nationale. Spuneam atunci „… ar fi de-a dreptul dramatic sa reintroducem – la scara intregii tari – stilul conflictual, adversitatea inutila si voluntarismul capriciilor iresponsabile.” Avertizam asupra acestui pericol. Am avut, oare, dreptate? Puteti judeca singuri, privind la ceea ce se intampla, in aceste zile, in tara.
2) Institutionalizarea dialogului democratic cu toti vectorii importanti ai societatii romanesti, evitand „retorica ieftina, stilul atoatestiutor, pornirea spre comanda unica.” Ganditi-va la ce s-a intamplat in Romania in ultimii 8 ani