Celebra orchestră Royal Concertgebouw din Amsterdam, condusă de Mariss Jansons, va interepreta sâmbătă şi duminică lucrări de Beethoven, R. Strauss, Enescu, Prokofiev şi Stravinski.
Articol scris de Elena Zottoviceanu
Cu Concertul nr. 3 pentru pian şi orchestră, Ludwig van Beethoven (1770-1827) face un pas decisiv în direcţia a ceea ce va fi o nouă viziune, nu numai în genul concertant, ci şi în întreaga sa creaţie. Acum principiul simfonic va domina asupra celorlalte componente ale discursului, iar concertul pentru un instrument solist va deveni o simfonie cu solist concertant. De altfel, „do minorul“ este primul din seria capodoperelor care evadează oarecum din cadrul clasic şi deschide perspectiva romantismului cu noi dimensiuni expresive şi noi relaţii între parteneri. Pianul solist evoluează spre postura de personaj şi induce atmosfera generală împreună cu orchestra, pentru conturarea unei dramaturgii inovatoare. Lăsând pianului libertatea de a-şi demonstra valenţele virtuoze, Beethoven dă şi orchestrei un rol bine individualizat, care merge uneori atât de departe încât cele două entităţi par două personaje ce se înfruntă.
În succesiunea clasică de trei mişcări, păstrată, tonul dominant al primei părţi, Allegro con brio, este eroic, plin de energie ca o afirmare a voinţei compozitorului de a găsi un patos de o nouă calitate. Largo aparţine în principal pianului, care de la început fixează o atmosferă de reculegere şi austeritate: pe armoniile sobre ale orhestrei pianul desenează pasaje dantelate care deschid instrumentului regiuni sonore noi, anunţând scriitura pianistică a romanticilor. In contrast puternic cu această pagină poetică izbucneşte finalul: ritmul vioi, dansant, antrenează toţi participanţii în scurte dialoguri nu lipsite de humor dar şi de momente de dramă, ca pentru a ne reaminti de atmosfera iniţială. Totul se precipită într-un P