Le-a încântat copilăria cu baladele sale magice. Poveştile copilăriei erau în versuri, cântate de un uriaş blând.

Lache Găzaru a refuzat una dintre cele mai dorite viori din lume, un Stradivarius. Nepotul lui, Constantin Eugen-Minică, nepot după soră, povesteşte vesel întâmplarea. O mică poveste dintr-o viaţă plină de basme spuse în versuri, pe acorduri de vioară.

“A venit Amzulescu aici. I-a luat şi i-a dus la Bucureşti. Acolo i-a băgat separat într-o odaie şi le-a dat câte o litră de rachiu. Cântau cu litruţa la ei. Erau toţi acolo şi pe ei îi puneau să cânte, îi înregistrau. Lui Tata Lache i-a dat vioara lui Ion Voicu să cânte cu ea, Stradivariusul. El i-a spus la ăl bătrân: «Naşule, asta nu e bună, nu-mi place, dă-mi-o tot p’a mea». Vioara lui era de Reghin. El era şi ruşinos şi-i tot spunea la ăl bătrân al meu: «Mă, naşule, spune-le că nu pot să cânt cu ea». ål bătrân îi spunea: «Lasă, mă, că e bună asta!». El, nu şi nu. Voia vioa-ra lui de Reghin, nu Stradivariusul”.

Portret. Minică a fost şi el lăutar, ba chiar a cântat cu unchiul Lache. Este mândru de înaintaşul său şi-l laudă cu toată gura. “Lache Găzaru era unchiul meu, fratele lu’ muma. Nu ştiu dacă în familia noastră să fi fost al lăutar până la el, eu nu ştiu. El cânta şi din gură, şi cu vioara. Învăţase cântecele de la mama lui a bătrână, bunica lui. Înainte se cântau numai cântece vechi, el mai mult d’astea cânta. Marcu Viteazu, Chira Chiralina, Voloveanu... Erau mai mult balade. Unchiu cânta pe la nunţi, la botezuri, la sărbători, se mai adunau pe la Anul Nou...” Nepotul Eugen îşi descrie unchiul ca fiind un om minunat, un om solid, cu o ţinere de minte puternică. “Tata Lache era înalt, om făcut bine. Noi suntem romi, dar el nu ziceai că-i rom. Era chipeş. Era un om blând, îl simpatiza toată lumea. Niciodată nu s-a certat cu nimeni. Avea o voce puternică, nu-i