Se face uneori în viaţă, că vine o vreme când simţi că eşti împins spre o limită critică, că orizontul se închide încet-încet într-un refuz, că eşti marginalizat, că ceva te trimite în exil, undeva, oriunde, spre un alt început. Aşa am putea înţelege „mobilitatea“ invocată atât de frecvent ca o caracteristică a timpului nostru, ca explicaţie sau ca un drept al omului. Ne-am obişnuit să aflăm că din ce în ce mai mulţi români pleacă peste hotare, amintind de o vorbă a lui Dimitrie Cantemir că omul e ca porumbelul, se duce unde i se dă de mâncare. Între ei, din ce în ce mai mulţi, îngrijorător de mulţi, medici, plecaţi nu atât din motive economice pur şi simplu, cât mai ales în căutarea unor condiţii profesionale, sociale şi umane decente, departe de spectrul unei „ţări triste“ şi …fără de umor. Dr. Radu Neleeanu se simte străin în propria ţară, un „alien“ şi porneşte cu soţia şi cei doi băieţi spre zări mai binevoitoare într-o carte cu titlul provocator CU MATIZU’ ÎN FRANŢA, apărută recent la Editura Sigma. (...)
Limita critică induce o criză de identitate, în atmosfera din ce în ce mai sufocantă a tranziţiei spre cine ştie unde; o tranziţie care a schimbat oameni şi obiceiuri până într-acolo încât, din ce în ce mai des, îţi este ruşine că eşti ro Publicitate mân şi, nu odată, chiar om. E o alienare şi tratamentul optim se dovedeşte a fi înlocuirea cu o altă formă de alienare, oricum o schimbare tocmai bună a fi povestită, iar românului, lucru ştiut, îi place să povestească până la voluptate. Asta face şi Radu Neleeanu, îşi deapănă povestea, asigurându-ne, din primele pagini, de autenticitatea ei. Chiar şi fără acest „atestat de veridicitate“, stilul colocvial, expresie a unei autentice vocaţii pentru comunicare, inteligenţa superioară ce nu ţine morţiş să facă din orice fapt un eveniment (altă meteahnă a României de azi), dar surprinde elegant