As fi spus ca acest 1 decembrie, din toate celelalte, ne gaseste cu ceva de care sa fim mandri. Ca om care a petrecut timp in ultimul an si in Serbia, si in Ucraina, si in Albania, apreciez la justa valoare acceptarea noastra in Europa. Dar, in loc de satisfactie m-a incercat doar rusinea cand am vazut in seara dinainte o emisiune de Radu Moraru despre icoanele in scoli, cu erou principal Gigi Becali. Acesta era insotit de un grup numeros de dependenti de ai sai, toti inversunati contra unui tanar ungur, complet singur in emisiune, reprezentand Consiliul National Contra Discriminarii, care a indraznit sa faca o recomandare facultativa sa nu se puna icoane pe peretii scolii. In momentul culminant, Becali a fluturat lista membrilor Consiliului si s-a intrebat retoric cati au nume romanesti. Ciracii sai au explodat in aplauze. De 1 decembrie, oamenii pe care ii cheama Moise sau Astalosz nu sunt bine-veniti la noi. Nici in restul anului, de altfel. Un val de paranoia nationalista s-a revarsat asupra natiei, facand victime de la onorabila companie austriaca OMV la Consiliul Contra Discriminarii cu numele lor nu suficient de neaose. Din fericire, oamenii obisnuiti au bun-simt si nu se ambaleaza. Dar atmosfera e inflamatorie. Cum a reusit un tanar profesor din Buzau, judet distins doar prin pesedism si coruptie, sa devina inamicul public nr. 1, sustinand o banalitate, ca in scoala publica nu ar trebui sa fie icoane pe pereti? Indiferent de la ce s-a plecat, s-a ajuns la principiu, adica daca putem in scoala publica sa avem pe pereti nu reproduceri artistice dupa Boticelli, ci obiecte de cult ale unei biserici. Curtile Europene s-au pronuntat deja, explicand ca spatiul public este doar gazda unei activitati publice de educatie, unde afisajele religioase nu isi au locul. Statul european este neutru, orb fata de religia platitorului de taxe, ca si fata de culoarea pielii sale