Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un regal în plină vară » Dinamo a învins la penalty-uri CFR Cluj şi a cucerit Supercupa României

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 15 iulie 2012 ·

"Cîinii" au revenit de la 0-1 în repriza secundă, au condus în prelungiri, dar clujenii au egalat la doi peste doar două minute. Greşeli mari de arbitraj, spectatori puţini, dar răguşiţi după o finală toridă şi exuberantă. Adică spectacol în avanpremiera sezonului, cu toată nebunia şi strălucirea lui.

Deşi seară, în Bucureşti sînt 35 de grade, tribunele par un litoral abstract: bermude şi şlapi, fani răstigniţi de caniculă pe fundalul roş-galben al arenei. CFR, experta în "decisive" cu trei Cupe şi două Supercupe, scîrţîie deocamdată, iar Dinamo e amestec de vîrste, dueluri în culise şi grefe senegaleze. Plus Bonetti. GALERIE FOTO DE LA MECI AICI!

Care e campioana?

Mereu noul Dinamo uimeşte: atacă cerebral şi alert, Boubacar pasează cu călcîiul în careul ardelenilor, iar Alexe trage din unghi. (7). Flancul stîng al "cîinilor" merge uns, coboară acolo şi Issa Ba, un-doi exuberant cu acelaşi Alexe, dar cam atît (13). CFR are o circumspecţie fadă, e un balaur cu capetele încîlcite. Nervii lui Deac, fantoma lui Ronny, paşii în gol ai lui Sougou: steril spre subţire. Niculae scapă cu Stăncioiu, dar preia larg, Rus centrează în forţă, pe jos, iar portarul lui Andone respinge în bocancii lui Ba (17).

Unii cu munca, alţii cu gloria

Boubacar parcă a învăţat în liga a patra franceză, la FC Ioana D'Arc, să ardă pe rug: recuperează peste tot, pasează, dirijează. Pînă şi Pulhac şi-a amintit din ce-şi cîştigă pîinea. Dar ardelenii împing jocul, prin efort brut pînă vin ideile: Valente trage "peste" din 25 de metri (29).

Haţegan împlineşte 32 de ani, nu vrea să treacă neremarcat la aniversare: Alexe centrează puternic, mîna lui Ivo Pinto se ondulează din minge, dar "centralul" e mut (34).

Nu se potoleşte vuietul tribunei că Valente apare la 18 metri de Bălgrădean: trage simplu, tare şi plasat, la firul ierbii (36). E 1-0, la primul şut pe p

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 7 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 5 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 5 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 6 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 4 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 7 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 7 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 10 ore
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°