Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Mulţumită clanului Cârpaci, copiii de la secţiile de Pneumologie şi TBC au parte de condiţii mult mai bune

Publicat in Adevarul, marți 19 noiembrie 2013 ·

Noile secţii de Pneumologie şi TBC arată mult mai bine, condiţiile sunt civilizate şi mai aproape de normele cerute în Uniunea Europeană

Pe data de 1 noiembrie, conducerea Spitalului de Copii „Louis Ţurcanu” a predat clădirea în care funcţiona secţia de Pneumologie şi de TBC, membrilor familiei Cârpaci, care erau proprietarii de drept. Pentru că nu avea alternative, managerul spitalului a decis să facă o reamenajare în celelalte clădiri din complexul medical.

„Am pierdut o clădire veche, dar ştiam că o pierdem de acum şapte ani. Proprietarii au fost rezonabili şi ne-au lăsat până în luna iunie. Atunci le-am cerut să ne mai păsuiască un pic, până la 1 noiembrie, pentru a ne putea muta civilizat. Brusc a devenit subiect naţional şi temă de dezbatere pentru toate ziarele. Nu a fost nimeni interesat de noi acum şapte ani când am început o campanie de strângere de fonduri pentru spitalul de copii. Dintr-o dată acum e criză în ţară”, a declarat Ovidiu Adam, managerul Spitalului de Copii „Louis Ţurcanu”.

După zicala că "în orice rău există şi un bine", noile secţii de Pneumologie şi TBC arată mult mai bine, condiţiile sunt civilizate şi mai aproape de normele cerute în Uniunea Europeană.

„Copiii au fost mutaţi în condiţii mult mai bune. Când stai într-o clădire care nu îţi aparţine nici nu poţi să îţi permiţi să faci investiţii. Nici nu ai voie. Am pierdut o clădire, dar acum partea bună este că avem condiţii mai bune. E adevărat că e criză de spaţiu la noi, iar soluţia este construirea unui corp nou de clădire. Acesta se va face. Va costa 18 milioane de euro, o jumătate pentru construcţie, iar cealaltă pentru aparatură medicală. Am lansat licitaţia, iar în 2014, când vremea ne permite, vor începe lucrările”, a declarat Nicolae Robu, primarul Timişoarei.

Cei de la spitalul de copii au prezentat şi noul laborator, c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 7 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 5 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 5 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 4 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 10 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 11 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Ce pensie ar avea Klaus Iohannis, președintele României. A răbufnit și a aruncat pe „masa” o sumă uriașă

Cancan acum 9 ore
Klaus Iohannis a luat decizia! Președintele României şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Câți bani va încasa după o carieră de 42 de ani de predat la catedră? După 27 de ani, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 3 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

Vremea

București
acum

12°
joi

12°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

9°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

13°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°