Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bolnavii psihic îşi cer drepturile în stradă

Publicat in Adevarul, marți 22 iunie 2010 ·

Membrii Asociaţiei "Aripi" au pichetat astăzi sediul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Bolnavii i-au cerut preşedintelui CNAS să nu le restrângă accesul la asistenţa medicală şi medicamentele de care beneficiază prin asigurări sociale de sănătate.

Reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate au refuzat să discute cu pacienţii şi cu presa, transmite Agerpres.

Protestatarii au afişat pancarte pe care era scris "Boala psihică o crimă?", "Păstraţi-vă sănătatea mintală", "Boala psihică fără medicamente".

Preşedintele asociaţiei, Ştefan Bandol, a explicat că prin noile prevederi din Contractul - cadru aceşti bolnavi se vor întoarce la tratamentele din anii '60, cu efecte secundare foarte grave. Reducerile de costuri de la medicamente se vor regăsi în preţuri mai mari prin spitalizări.

Cei care nu îşi vor permite să plătească cele câteva sute în plus vor fi nevoiţi să se trateze cu generice, care nu le vor ameliora starea de sănătate, ci dimpotrivă vor conduce la spitalizări.

În prezent, o schemă pentru un pacient schizofrenic ajunge la 18 milioane lei. Dacă aceasta ar trebui plătită din buzunarele unui bolnav, el nu ar putea-o face din indemnizaţia socială pe care o are, a atras atenţia preşedintele Asociaţiei "Aripi".

Reprezentanţii bolnavilor psihic au subliniat că restrângerea numărului de consultaţii la trei în loc de 12 cât ar fi necesar le-ar afectat substanţial starea de sănătate. Noile reglementări privind consultaţiile îi vor obliga pe pacienţi să plătească pentru orice altă consultaţie în plus.

Ştefan Bandol precizat c-a a purtat discuţii şi cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii ca să se schimbe definiţia de medicament compensat şi gratuit, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

"Nu putem să ne bazăm doar pe afirmaţiile unui director al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate", a spus Bandol.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina - Statele Unite acuză Rusia că a folosit de un agent chimic împotriva soldaţilor de la Kiev

News.ro acum o ora
Statele Unite au acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind armele chimice (CWC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat publicat miercuri. Rusia foloseşte, de aseme

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 10 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 8 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 9 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 9 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 8 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 12 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Crimă șocantă în Săptămâna Mare, în județul Bihor O femeie şi-a înjunghiat fiul apoi a sunat la 112 să spună că acesta s-a sinucis

Ziua Constanta acum 9 ore
Crimă într-o localitate din Bihor, acolo unde o femeie de 58 de ani şi-a înjunghiat fiul, în vârstă de 34 de ani, apoi a sunat la 112 să spună că, de fapt, bărbatul şi-ar fi pus capăt zilelor. S-a întâmplat în localitatea Bozorel din Bihor, acolo un

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 9 ore
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

8°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

10°
joi

10°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°