Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Germania: Fostul președinte Christian Wulff este în centrul unei noi polemici

Publicat in Adevarul, joi 8 martie 2012 ·

Christian Wulff, care a demisionat din funcția de președinte al Germaniei din cauza unor suspiciuni de corupţie, este din nou în centrul unei polemici. Motivul: ceremonia militară de rămas-bun, prevăzută în cursul serii.

Oficiali ai opoziţiei social-democrate i-au cerut să renunţe la această ceremonie de anvergură, din cauza scandalului care îl înconjoară, în timp ce mai mulţi miniştri ai Guvernului condus de Angela Merkel şi numeroşi ambasadori au declinat invitaţia, transmite Mediafax, preluând AFP.

Germanii au fost deja şocaţi că Wulff va primi 199.000 de euro anual, pe viaţă, deşi are doar 52 de ani, nu a fost preşedinte decât 20 de luni şi riscă să ajungă la tribunal.

Potrivit unui sondaj recent, aproximativ 44% din germani apreciază că el a adus daune durabile funcţiei prezidenţiale.

Cancelarul urma să participe la evenimentul prevăzut la ora 19.00 (20.00, ora României), la castelul Bellevue, din Berlin, sediul preşedinţiei.

Circa 200 de invitaţi erau aşteptaţi la această ceremonie tradiţională organizată de fiecare dată la plecarea unui membru al Guvernului sau a unui preşedinte şi în cursul căreia se interpretează în principal muzică militară.

„Vom celebra plecarea unei persoane care a eşuat în funcţie ca şi cum ar fi făcut lucruri mari pentru Germania", a afirmat, nemulțumit, liderul Partidului Social-Democrat (SPD), Sigmar Gabriel, potrivit presei.

Wulff a demisionat la jumătatea lui februarie din această funcţie onorifică, pe fondul ameninţării Parchetului din Hanovra de a-l lăsa fără imunitate.

El este acuzat că a profitat de poziţia sa de lider al landului Saxonia Inferioară (2003-2010) pentru a obţine avantaje financiare, iar apoi a încercat să muşamalizeze aceste cazuri.

Mai mulţi utilizatori de Internet au făcut apel pe Facebook la perturbarea ceremoniei cu „vuvuz

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum 21 minute
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Județele care intră sub cod galben de ploi. Se vor înregistra descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină

Ziare.com acum 18 minute
Mai multe localităţi din judeţele Cluj, Sălaj, Gorj, Vâlcea şi Alba se află, duminică după-amiază, 5 mai, sub atenţionări nowcasting Cod galben vizând ploi, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină de mici dimensiuni. Administraţ

Madonna a atras 1,6 milioane de persoane la concertul gratuit de pe plaja Copacabana din Brazilia

Wall-Street.ro acum 2 ore
Peste un milion de persoane s-au înghesuit pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, înfruntând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial "Celebration", relatează Reuters. Nisipul şi buleva

SUA Un șofer a murit după ce s-a izbit cu mașina de gardul Casei Albe

Ziua Constanta acum 17 minute
O maşină care circula cu viteză mare s-a izbit sâmbătă de unul din grilajele din perimetrul de securitate din jurul Casei Albe la Washington, iar şoferul a decedat, fără ca incidentul să fi constituit o ameninţare pentru securitate. O maşină care ci

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 7 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Circa 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice / Actuala infrastructură este depăşită şi nu mai corespunde necesităţilor reale,

G4Media acum 12 minute
Aproximativ 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală dedicată acestor pacienţi nu mai satisface cerinţele actuale, a transmis Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB

Netanyahu: Israelul nu va accepta un acord cu Hamas care cere încetarea războiului

News.ro acum 31 minute
După zvonurile care au circulat în weekend cu privire la presiuni internaţionale asupra Israelului pentru a accepta încetarea efectivă a războiului din Gaza ca parte a unui acord de eliberare a ostaticilor, prim-ministrul Benjamin Netanyahu a transm

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum 3 ore
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum 5 ore
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°