De când nu se mai află în fruntea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Sorin Blejnar are timp să umble cu colindul. Jurnaliştii l-au surprins pe fostul şef ANAF printre dubaşii care l-au colindat luni dimineaţa pe Regele Mihai la castelul său din Săvârşin.
„Aici m-am născut, iar cu ani şi ani în urmă eram şi eu dubaş, eram colindător. Numai că pe vremea aia nu era Majestatea Sa pe aici, era pe vremea lui Ceauşescu”, le-a declarat Blejnar jurnaliştilor, înainte să le ureze „Crăciun Fericit”.
„E o tradiţie, sunt nişte obiceiuri frumoase”, a completat fostul şef ANAF. „Aştept ca acel minunat costum pe care îl am să-l dau fiului meu şi să fie şi el dubaş”, a mai spus Blejnar, care susţine că n-a lipsit de la colindul dubaşilor niciodată în ultimii 20 de ani.
Umblatul cu duba se practică de către bărbaţi în seara de ajun, în prima zi de Crăciun, până seara târziu, şi a doua zi.
Pentru zona Săvârşin, în ajunul Crăciunului, dubaşii, colindătorii care vestesc naşterea Mântuitorului, îşi încep colindul la biserică, trec pe la primărie şi pe la Castelul Regal, înainte să pornească spre casele din comună.
Regele Mihai a mai primit colindători la castel şi vineri, iar sâmbătă Majestatea Sa şi principesa moştenitoare, Prinţesa Margareta, au împărţit sute de daruri nevoiaşilor din Săvârşin.