DRUM

Zi de zi pe drum, spre „dealul academic”,

ca printr-o felie de uscat croit din mare ori

şerpuind prin Canionul Colorado. Ivite din ceaţa

adâncurilor, maşini cu ochii roşii mişcă din filamente

ca de crab, între gogoşerie şi Librăria Byzantina,

fata aurolac se leagănă extatic – cum să-i vorbeşti,

ce ai putea să-i spui, de vreme ce cuvântul

curge la vale prin vasele comunicante,

răşină luminoasă, Numele-şi ţese taina de la sine,

în văzul tuturor, prin aerul cu plase de păianjeni

prinşi în dans până departe. Muzici baritonale se prăvălesc

dinspre Patriarhie, perfect sincronizate,

buldozere strivesc blânde cuvinte din vechime:

duh, abur, vizuină – o clipă văd bursucii-n goană

pe câmpul tracic. Pe străzi pierdute-n pâclă, rătăcim

şi credem că-n mâini avem echerele divine

însă parfum se fac construcţiile şi muchiile atent

tăiate, surâdem, constructorul e şi demolatorul suav,

cel ce ne leagănă-n cunoaştere fluidă, ca să vedem o roză-n

sângele vărsat. Şi mergem mai departe, ca pe podeaua mării.

ORA DE PLIMBARE

Nu, nu ne-a părăsit, n-a făcut decât să-şi pregătească masa,

uneltele de scris, s-aleagă ierburi pentru ceai. E ora de plimbare,

dinspre tăbăcării adie-un vânt periculos, dar iese, învelit în poncho,

striveşte-n joacă boabele unui arbust ornamental necunoscut,

ţâşneşte cerneală purpurie, a câta dovadă-a iubirii cosmice,

însufleţitoare, asta-l înveseleşte, îi readuce-n minte echivalenţa

culorilor şi-a ştiinţelor – splaiul devine un vechi hrisov. Nimeni –

şi niciun cuvânt deocamdată, în vântul oblic dinspre Mediolanum

şi-ncrucişările de căi tot mai îndepărtate. El saltă printre

însemnele şerpuitoare, murdărite de câini, pe Drumul Mătăsii circulă