În discursul public a intrat în obişnuinţă descrierea Bisericii Ortodoxe drept o entitate „retrogradă“, care „nu ţine pasul cu vremurile“, care rămâne „refractară la schimbare“. Practicile păstrate de preoţii orientali sunt puse în opoziţie cu „deschiderea“ arătată de preoţii catolici. O declaraţie recentă a Papei Francisc pune sub semnul întrebării „supărările“ ortodocşilor pe propria biserică şi dă o temă de gândire bisericii occidentale.
Printre cele mai des invocate motive enunţate de creştinii ortodocşi atunci când se scuză că nu merg duminica la biserică cel mai des este invocată „lungimea“ liturghiei, a timpului de desfăşurare a slujbelor. Ar fi „suportabil“, spun cei mai mulţi, dacă am sta jos, pe scaun, „aşa cum e la catolici“.
Admiraţia pentru slujba catolică apare, mai mereu, în relaţie cu oboseala pe care creştinul ortodox o acumulează la slujbă, cu „scăunelul“ lipsă care l-ar ajuta să participe activ la liturghie. E o scuză auzită des şi, cumulată cu faptul că „la catolici“ slujba e mai scurtă, demonstrează „înapoierea“ ortodoxiei în comparaţie cu Bisericile Occidentale care „au evoluat“. Preoţii ortodocşi care au ales să fie „păstrători ai tradiţiei“ sunt ştampilaţi, din aceste motive, drept „retrograzi“. E un exemplu superficial, dar motivele invocate de obicei pentru neparticiparea la slujbe şi pentru îndepărtarea de Biserică sunt de această natură, nu vin din cugetări adânci comparative de practică şi teorie teologică.
Pe drum de la Rio de Janeiro la Roma, în avion, după ce a participat la Zilele Mondiale ale Tineretului unde a oficiat o slujbă în faţa a peste trei milioane de pelerini, Papa Francisc a răspuns la o serie de întrebări ale jurnaliştilor într-o conferinţă de presă improvizată la altitudine. Din acest dialog a apărut declaraţia Papei despre gay care a făcut în câteva minute înconjurul lumii: „Cine sunt eu să judec homos