Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Birmaneza iubeşte compania stăpânului

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 11 aprilie 2007 ·

Birmanezele sunt pisici cu părul semilung, care au avut originea în Burma, de aici provenind şi numele rasei. O pisică birmaneză poate trăi până la 15 ani.

Pisica birmaneză are ochii de un albastru safir distinctiv, iar blana este albă sau crem cu pete mai închise la culoare, totul „asezonat“ cu lăbuţe albe ca zăpada. Pisicile birmaneze au părul lung, deşi nu la fel de lung ca persanele cu păr lung, motiv pentru care această rasă este încadrată în categoria pisicilor cu păr semilung. Această rasă nu prezintă substrat, iar blana este relativ uşor de îngrijit. Din punct de vedere al aspectului general, birmanezele par nişte pisici lungi, mai puţin îndesate decât alte pisici cu părul lung, deşi sunt mai solide decât cele din rasele somali, angora sau javanese. Blana pisicii birmaneze este deschisă la culoare, cu pete mai închise pe faţă, picioare şi coadă (ca şi siamezele). Aceste pete se dezvoltă şi se intensifică în culoare pe durata primului an de viaţă. Cele patru labe sunt albe, aceasta fiind o caracteristică a rasei. Birmaneza este o pisică de statură medie. Masculii sunt, de obicei, mai mari decât femelele.

Sănătate

şi comportament

Birmaneza este, în general, o pisică sănătoasă. Este bine însă să fie dusă anual la un control veterinar de rutină, mai ales după opt ani, pentru a preveni problemele legate de vârstă, precum boli ale ficatului sau rinichilor.

Birmaneza nu este extrem de energică şi se poate înţelege cu alte pisici din alte rase, dar este foarte afectuoasă cu cei mai mici membri ai familiei care o îngrijeşte. Într-un cuvânt, birmaneza iubeşte copiii. Birmanezele sunt pisici gentile, plăcându-le să stea în preajma oamenilor - îşi urmează stăpânul îndeaproape şi sunt tot timpul „în picioarele“ acestuia. Sunt foarte afectuoase şi cer în schimb compania oamenilor. Birmanezele vor să ştie tot şi adesea se bagă în belele

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ligue 1: Ladislau Boloni a retrogradat cu Metz, după un retur dramatic

HotNews acum 26 minute
Metz a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului francez, după ce a remizat în returul barajului cu Saint-Etienne, scor 2-2 (3-4 la general). Ladislau BoloniFoto: Kristof Van Accom / Zuma Press / Profimedia Metz - Saint-Etienne 2-2 Metz a primit

Două avioane s-au ciocnit la un show aviatic în Portugalia. Un pilot a murit

Mediafax acum 18 minute
PAF, care a organizat spectacolul la o bază aeriană din Beja, la 180 km sud de Lisabona, a precizat că accidentul a implicat avioane din patrula acrobatică YAK STARS. Patrula include piloţi portughezi şi spanioli şi a fost descrisă de PAF ca fiind „

Olaf Scholz, mesaj tranşant pentru Putin: Vom apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO

Ziare.com acum o ora
Recenta mişcare a NATO de a-şi întări frontiera estică are ca scop descurajarea Rusiei, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că alianţa va fi pregătită să se apere dacă va fi necesar, relatează R

Resctricțiile OPEC+ asupra producției de petrol, eliminate gradual abia din 2025

Capital acum o ora
Decizie luată astăzi cu privire la producţia mondială de petrol. Grupul ţărilor OPEC+ a hotărât să prelungească, pentru moment, reducerile impuse asupra producţiei ce sunt în vigoare de la finalul anului 2022.

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 2 ore
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

E haos în Germania! Atenţionare de călătorie pentru zona Bavaria, acolo unde va sta România la EURO 2024

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania, Landul Bavaria, că autoritățile locale au emis avertismente de furtuni puternice (cod portoca

Au fost găsite trupurile celor două tinere de origine româna dispărute în apele râului Natisone din Italia

Ziare.com acum 7 ore
Cele două tinere care au dispărut în apele râului Natisone din Italia au fost găsite fără viață. Este vorba despre Bianca Doroş şi Patrizia Cormos. Băiatul care le însoțea este căutat în continuare. Ele au fost găsite duminică dimineaţă, 2 iunie, în

Sondaj Avangarde în București: Scor strâns pentru Primăria Capitalei între Nicușor Dan și Gabriela Firea

HotNews acum 7 ore
Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan, independent susţinut de Alianţa Dreapta Unită, se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 28,6%, urmat de Gabriela Firea (PSD), cu 26,5% din intenţiile de vot, relevă un sonda

Geoană spune că este „tot mai aproape” de momentul în care va lua o decizie privind revenirea în politică

HotNews acum 2 ore
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat duminică, la lansarea cărţii sale, „Bătălia pentru viitorul României. Gândurile unui român la vârful NATO”, la Botoşani, că este tot mai aproape de momentul în care va lua o decizie cu pr

Un tânăr a murit după ce a căzut în timp ce se plimba cu skijet-ul pe râul Olt

Mediafax acum o ora
Un tânăr de 19 ani a murit după ce a căzut, sâmbătă seara, în timp ce se plimba cu skijet-ul pe râul Olt. Corpul lui a fost găsit duminică dimineaţa.

Vremea

București
acum

24°
dum.

19°/30°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/31°
Iasi
acum

23°
dum.

18°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/27°
Constanta
acum

25°
dum.

19°/26°
lun.

19°/24°
mar.

19°/24°
mie.

19°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

14°/24°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
dum.

15°/27°
lun.

16°/23°
mar.

13°/23°
mie.

15°/27°