Gardienii Revoluţiei, armata de elită a regimului iranian, au anunţat luni că au testat noi rachete sol-aer cu rază medie de acţiune, concepute pentru a putea doborî un avion inamic la o distanţă de aproximativ 50 de kilometri, relatează AFP.
Noul sistem de apărare se numeşte Ra'ad (Tunet), iar exerciţiul a fost efectuat cu succes, au subliniat Gardienii într-un comunicat publicat pe site-ul lor oficial.
Rachetele de tip Taer-2, utilizate de sistemul Ra'ad, sunt construite în ţară şi sunt "mai avansate" decât rachetele ruse de tip Buk, a anunţat agenţia de presă Fars. Rachete de acest tip au fost prezentate vineri în cursul unei parade militare la Teheran, a adăugat ea.
Amiralul Ali Fadavi, comandantul trupelor de Marină din cadrul Gardienilor Revoluţiei, a anunţat că duminică au avut loc manevre navale, în cadrul cărora au fost efectuate tiruri cu patru tipuri de rachete împotriva unei ţinte de mărimea unei nave de război, care s-a scufundat în 50 de secunde, potrivit Fars.
"Avem sisteme de rachete care acoperă toate coastele Golfului Persic şi bazele americane (din regiune)", a adăugat el.
Amiralul a precizat că Gardienii Revoluţiei vor organiza în următoarele şase luni "importante manevre navale în Strâmtoarea Ormuz, tranzitată de o treime din traficul petrolier maritim la nivel mondial.
Generalul de brigadă Amir Ali Hajizadeh, comandantul Diviziei Aeriene din cadrul Gardienilor Revoluţiei, a anunţat că ţara sa deţine un nou tip de avion fără pilot, numit Shahed-129, cu o rază de acţiune de 2.000 de kilometri.
Acesta "este în măsură să transporte bombe şi rachete şi are capacitatea să zboare fără întrerupere timp de 24 de ore", a declarat generalul citat de Fars.
Iranul multiplică de câteva săptămâni demonstraţii ale puterii sale militare, în contextul intensificării tensiunii cu Israelul, inamicul său declarat